News Flash:

Ecologistii nu sunt de acord cu retrocedarea padurilor

4 Februarie 2001
1152 Vizualizari | 0 Comentarii
Vreme de zece ani, "verzii" au tacut malc in legatura cu orice problema care avea cat de cat o tenta ecologica. Fie ca s-au numit PER sau MER (ulterior FER), ecologistii s-au facut ca nu vad cum intreprinderile distrugeau mediul inconjurator, cum mafia padurilor hacuia "codrul frate cu romanul", cum deseurile radioactive intrau in deplina legalitate in tara etc.
In ultimul timp, insa, poate si pentru ca au iesit din Parlament si nici nu mai au vreo sansa sa se intoarca acolo, partidele ecologiste se intrec in a lua pozitie vizazi de gravele probleme de mediu cu care se confrunta Romania. Astfel, Organizatia Iasi a Federatiei Ecologiste din Romania se pronunta pentru amendarea Legii Lupu in sensul amanarii retrocedarii efective a padurilor catre vechii proprietari. FER si-a motivat atitudinea prin faptul ca populatia indreptatita sa primeasca aceste proprietati nu este inca pregatita moral si educational sa pastreze si sa exploateze rational respectivele bunuri. Deja - spun ecologistii - defrisarea unor importante suprafete de padure a produs modificari ale regimurilor de curgere ale unor cursuri de apa, cu efecte grave asupra unor intregi comunitati umane.
"Putem aprecia ca frecventa unor asemenea fenomene ar putea creste, facand ca oameni nevinovati sa suporte consecintele inconstientei sau lacomiei. Consideram ca autorii Legii Lupu nu au avut in vedere o suma intreaga de fenomene si dezechilibre care pot produce pagube imense mediului inconjurator si chiar unui numar foarte mare de gospodarii ce pot fi distruse de viituri necontrolate. De asemenea, o suma de baraje si regularizari pe cursurile de apa care au fost calculate in anumite conditii de acoperire a bazinelor hidrografice vor fi supuse degradarii sau chiar distrugerii punand in pericol localitati mai mari, cu pagube materiale si victime omenesti", se arata intr-un comunicat al FER Iasi.
Catalin ONOFREI
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1455 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018260 (s)

loading...