Titlurile zilei

Doi „smardoi” în fața cărora trebuie să lase capul în jos până și cei mai mari șmecheri! Au bătut un copil de 8 ani și pe bunica acestuia – Update

Publicat: 01 sept. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Doi smardoi în fața cărora trebuie să lase capul în jos până și cei mai mari șmecheri Au bătut un copil de 8 ani și pe bunica acestuia - Update
Un bătrân a abuzat sexual o femeie de 83 ani de care trebuia să aibă grijă

Situație greu de descris în cuvinte, la Iași! Un băiețel a fost bătut de doi bărbați în toată firea după ce s-a certat cu un alt copil, într-un parc din Iași. Indivizii ajunși în centrul atenției nu s-au sfiit să-l lovească pe copil, dar și pe bunica acestuia. Ulterior au ținut să-și arate șmecheria și în fața polițiștilor de la Locală, însă nu le-a prea mers. Bunica micuțului nu a depus plângere, însă polițiștii s-au autosesizat și au deschis un dosar penal

Update: „La data de 30 august a.c., am fost sesizați despre un conflict iscat între mai multe persoane, produs pe raza municipiului Iași.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului, iar din primele cercetări efectuate s-a constatat faptul că un minor și o femeie în vârstă de 52 de ani ar fi fost agresați fizic de două persoane.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, tulburarea ordinii și liniștii publice.

În baza probatoriului administrat în cauză, bărbatul în vârstă de 35 ani și femeia, de 34 ani, bănuiți de comiterea faptelor au fost reținuți pentru 24 de ore și introduși în Arestul IPJ Iași.

Cercetările continuă pentru stabilirea întregii situații de fapt și luarea măsurilor legale ce se impun”, se arată în comunicatul transmis de reprezentanții IPJ Iași.

Un copil de 8 ani și bunica acestuia au fost bătuți de doi indivizi luni după-amiază, în zona Cantemir din Iași. Povestea pare ireală. Copilul în vârstă de 8 ani se juca într-un parc cu mai mulți copii de vârste apropiate. La un moment dat, acesta s-ar fi certat cu un alt copil, iar cel din urmă a mers supărat la părinți. Fără se stea pe gânduri, părinții s-au gândit să-i dea o lecție băiețelului de 8 ani. Astfel, doi indivizi l-ar fi lovit pe băiat și pe bunica lui până în scara blocului în care locuiesc aceștia.
Martorii au sunat imediat la numărul unic de urgențe 112 și au cerut ajutor. La fața locului au ajuns polițiștii, dar și un echipaj medical.

„Pe data de 30 august 2021 am fost sesizați cu privire la un conflict iscat între mai multe persoane, produs pe raza municipiului Iași. Polițiștii s-au deplasat la fața locului, iar, din primele cercetări efectuate, s-a constatat faptul că un minor și o femeie în vârstă de 52 de ani ar fi fost agresați fizic de două persoane. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, iar cercetările continuă pentru stabilirea întregii situații de fapt și luarea măsurilor legale ce se impun”, au precizat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași.

Copilul a fost transportat la spital după loviturile încasate

Micuțul a fost preluat de o ambulanță și dus la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului „Sfânta Maria”, din Iași.

„Copilul în vârstă de 8 ani a ajuns în Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului pentru Copii duminică după-amiază, pe 30 august 2021, după o agresiune fizică. Acesta prezenta mai multe contuzii minore, iar, după investigații, a fost transferat la Spitalul de Neurochirurgie, pentru alte investigații mai amănunțite la cap. Nu a necesitat internare. Din nefericire, în aceeași zi ne-am confruntat cu o situație asemănătoare. Un alt copil în vârstă de 11 ani a ajuns la noi în urma unei agresiuni fizice. Acesta a fost bătut de mama unui alt copil. Niciunul nu a fost lovit grav”, a declarat Alina Belu, managerul Spitalului pentru Copii „Sfânta Maria”, din Iași.

Ciudat este faptul că, în ultima perioadă, astfel de cazuri au fost întâlnite destul de des la Iași. În urmă cu câteva zile, un tânăr a fost arestat după ce a agresat un copil pe care îl luase în mașină.

L-a răpit pe cel care a îndrăznit să-i supere fiica

Astfel, un tânăr de 27 de ani, tatăl unei fetițe, a răpit și bătut un copil în vârstă de 9 ani pentru că i-a supărat fiica. Povestea începe pe 18 august 2021, în comuna ieșeană Mironeasa. În seara zilei respective, puștiul a ajuns acasă plângând și fiind foarte speriat. Văzându-l în starea respectivă, mama acestuia l-a întrebat ce s-a întâmplat. Printre lacrimi, micuțul a spus că a fost luat de pe stradă de tatăl unei fetițe, dus cu mașina câteva sute de metri și lovit. Femeia, panicată, a sunat la 112 și a cerut ajutor. A discutat cu polițiștii și i-a rugat să ia măsuri. Oamenii legii nu au stat prea mult pe gânduri și au deschis un dosar penal pentru lovire sau alte violențe și lipsire de libertate. Astfel, polițiștii ieșeni au reușit într-un timp extrem de scurt să-l identifice pe tatăl care și-a făcut dreptate singur.

Tatăl fetiței a ajuns în spatele gratiilor după ce l-a luat pe copil de pe stradă

Contactați de reporterii „BZI”, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Iași au oferit detalii despre incident. Astfel, oamenii legii au precizat că tânărul a ajuns după gratii.

„Pe data de 19 august 2021, agenții din cadrul Secției de Poliție Rurală Ciurea au reținut pentru 24 de ore un bărbat de 27 de ani, cercetat pentru lipsire de libertate în mod ilegal și lovire sau alte violențe. Din investigațiile efectuate până în prezent s-a constatat faptul că, pe data de 18 august 2021, acesta ar fi lipsit de libertate un minor, pe care l-ar fi luat în autoturism pe o distanță de aproximativ 500 de metri, pe raza comunei Mironeasa. Ulterior, l-ar fi coborât pe minor din autoturism și l-ar fi lovit. Pe 21 august 2021, bărbatul bănuit de comiterea faptelor a fost prezentat, cu propuneri legale, Parchetului de pe lângă Judecătorie și Judecătoriei Iași, instanță care a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile. Cercetările continuă”, a precizat Ioana Bîlea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași.

 

Adauga un comentariu