News Flash:

Elba a trimis Consiliul Local in judecata

11 Martie 2005
1192 Vizualizari | 0 Comentarii
•Licitatia pentru concesionarea iluminatului public din municipiul Iasi a ajuns in fata instantei •In plus, pe directorul tehnic al Primariei, Mihai Chirica, il paste un proces de calomnie •Firma timisoreana a pierdut licitatia desi avea o oferta financiara mai buna, fiind depunctata la oferta tehnica

Firma timisoreana SC Elba SA a trimis ieri o notificare Primariei Iasi in care anunta atacarea in instanta a deciziilor licitatiei privind concesionarea iluminatului public din municipiul Iasi. In solicitarea trimisa Tribunalului, firma cere nici mai mult nici mai putin decat anularea in intregime a licitatiei, inceputa in noiembrie anul trecut si finalizata in luna februarie a acestui an, pentru ambele sectoare. Mai mult, firma ameninta ca il va trimite in judecata si pe directorul tehnic al Primariei, Mihai Chirica, considerat vinovat de calomnie, pentru o afirmatie aparuta in presa, in care acesta considera mizerabila modalitatea firmei timisorene de a transmite deciziile comisiei de licitatie catre mass - media locala. Mai mult, acestia sustin ca, in cazul in care directorul Mihai Chirica nu isi va cere in mod public scuze pentru afirmatiile facute, va fi actionat in instanta pentru calomnie. In acelasi timp, municipalitatea este convinsa ca atacarea in contencios a hotararilor comisiei de licitatie nu va face decat sa blocheze pentru o perioada nelimitata semnarea contractelor de concesiune, reprezentantii primariei sustinand ca obiectiile ridicate de SC Elba SA sunt neintemeiate. Viceprimarul Constantin Neculau a reluat argumentul prezentat in nenumarate randuri ca in oferta firmei timisorene apar date ridicole. Astfel, pe B-dul Alexandru cel Bun, auditarea Elba mentioneaza ca exista iluminat prin stalpi montati pe mijlocul strazii, lucru pastrat si in proiectul de viitor. De asemenea, Elba a auditat doar 220 de strazi din municipiu, in timp ce Flash, declarata castigatoare la sectorul II, a analizat peste 600 de strazi. Reamintim faptul ca SC Elba SA Timisoara a fost eliminata din licitatia pentru sectorul I, chiar de la deschiderea ofertelor financiare. Firma a fost considerata neeligibila din cauza faptului ca nu a prezentat o dovada a unei lucrari de iluminat sportiv, lucru necesar avand in vedere ca partea de iluminat la sectorul I cuprinde si iluminatul Stadionului Emil Alexandrescu. Desi avea o oferta financiara cu un milion Euro mai mica decat SC Flash Lightning SA Bucuresti, firma timisoreana a pierdut si sectorul II.
Lucian SCHIOPU
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1258 (s) | 22 queries | Mysql time :0.012240 (s)