National

Elena Udrea va fi mutata la Penitenciarul Targsor

Publicat: 29 apr. 2015
1

Elena Udrea va fi mutata din Arestul Politiei Capitalei la Penitenciarul Targsor, sustin surse judiciare. Transferul ar urma sa fie facut joi.

Elena Udrea va fi judecata in arest preventiv in dosarul „Gala Bute„, iar joi ar urma sa fie transferata din Arestul Central la Penitenciarul Targsor.

Dupa incheierea actelor procedurale in cazul Elenei Udrea, dupa trimiterea in judecata, fosta sefa a PMP poate fi transferata la penitenciar.

Elena Udrea ramane in arest in dosarul Gala Bute, cu toate ca a incercat sa ii convinga pe judecatori ca, odata cu incheierea fazei de cercetare si cu trimiterea in judecata, nu se mai impune mentinerea masurii preventive.

Citeste si CSM: Traian Basescu si Elena Udrea au adus atingere independentei justitiei

In 21 aprilie, DNA a trimis-o in judecata pe Elena Udrea pentru trei infractiuni de luare de mita, abuz in serviciu si tentativa la folosirea de documente ori declaratii false, inexacte sau incomplete pentru obtinerea pe nedrept de fonduri europene.

In dosar au mai fost deferiti justitiei si fostul ministru al Economiei Ion Ariton, fostul presedinte al Federatiei Romane de Box Rudel Obreja, Tudor Breazu, administratorul terenurilor de la Nana detinute de Elena Udrea, Stefan Lungu, fost consilier al Elenei Udrea, Gheorghe Nastasia, fost secretar general in Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului, Ana Maria Topoliceanu, fost director al Companiei Nationale de Investitii, Dragos Marius Botoroaga, administratorul unei firme.

Citeste si Udrea, vizitata de mama si de prietena. Cum ramane cu geanta misterioasa?

Tudor Breazu si Rudel Obreja, aflati tot in arest, sunt acuzati de complicitate la luare de mita, evaziune fiscala, complicitate la luare de mita si spalare de bani, Gheorghe Nastasia — de luare de mita, Stefan Lungu — complicitate la dare de mita, Ana Maria Topoliceanu — luare de mita, Dragos Marius Botoroaga — dare de mita, iar Ion Ariton — participatie improprie la abuz in serviciu si folosire a influentei in scopul obtinerii de foloase necuvenite.

Potrivit DNA, Udrea ar fi coordonat un sistem prin care persoanele cele mai apropiate ei, si anume Lungu, Topoliceanu, Nastasia si Breazu, au primit, cu stiinta sa, sume de bani de la reprezentantii unor societati comerciale pentru a le garanta plata la timp a lucrarilor finantate de ministerul pe care inculpata il conducea.





Adauga un comentariu