News Flash:

Eleva parinte

21 Februarie 2001
770 Vizualizari | 0 Comentarii
•Oana Pohoata este mama si tata pentru sora ei mai mica

Oana (18 ani) si Stefania (17 ani) Pohoata sunt orfane de mama. Parintii lor au divortat in urma cu cinci ani, iar ele au ramas in grija mamei. Insa, vara trecuta, cele doua fete au ramas practic singure pe lume: mama lor a murit de cancer, iar de tata nu mai stiu nimic. Eleve la Grup Scolar "Victoria" Iasi, cele doua fete au reusit sa se descurce singure pana acum. "De la mama ne-a ramas un apartament cu o camera si suntem bucuroase ca avem o casa a noastra. Eu am implinit 18 ani si am devenit tutorele Stefaniei. Am dorit foarte mult sa ramanem impreuna si chiar daca ne este foarte greu cu banii, suntem fericite ca nu ne-am despartit", a povestit Oana, cea mai mare dintre surori care este si mama si tata in casa.
Din ce traiesc cele doua fete? "Avem o pensie de urmas de 1.250.000 de lei. Cu acesti bani trebuie sa ne descurcam in fiecare luna", mai povesteste Oana.

Cele doua surori orfane traiesc dintr-o pensie de 1,2 milioane lei

Desi are doar 18 ani, Oana gandeste deja ca un om trecut prin viata. "Cand luam pensia ne ducem mai intai si platim intretinerea. Nu vrem sa ramanem cu datorii si sa ne dea afara din casa. Luna aceasta intretinerea si curentul ne-au costat 700.000 de lei. Cu banii ramasi cumparam un sac cu cartofi, ulei si margarina. Si ne mai raman bani de paine ca sa avem ce manca toata luna", spune Oana.
Haine nu si-au mai cumparat de cand le-a murit mama. Se imbraca cu ce au. Bursa sociala nu le ajuta prea mult. Mai ales ca banii vin cu intarziere si sunt foarte putini. Bursele nu s-au mai dat de mult timp integral.
Ultima oara au luat pe doua luni o suta si ceva de mii de lei. "Avem noroc ca scoala ne-a acordat o masa gratuita la pranz, la cantina. Altfel nu stiu cum ne-am fi descurcat", mai spune Oana.
Aceasta spera ca dupa ce va termina liceul si daca va lua bacalaureatul, sa fie admisa la Colegiul de Tehnica Dentara din cadrul Universitatii de Medicina si Farmacie "Gr. T. Popa" Iasi. "Sper sa imi gasesc si un loc de munca pentru a-mi permite sa fac colegiul. Daca nu gasesc ceva de munca nu stiu daca voi putea urma cursurile unui colegiu sau o facultate", a spus Oana.
Stefania doreste si ea sa urmeze o facultate. "As dori sa dau admitere la design vestimentar. Mi-ar placea foarte mult sa lucrez in acest domeniu. Insa, totul depinde de media de la bacalaureat si de situatia noastra financiara", a precizat Stefania.
Eleva la profilul "confectii", Stefania a lucrat anul trecut la o firma de confectii unde a castigat 600.000 de lei pe luna. De fapt, acesta este visul celor doua surori: sa-si gaseasca un serviciu unde sa fie platite indeajuns pentru a fi independente financiar. Momentan, acesta este doar un vis. Fetele trebuie sa cheltuie cu grija orice banut pentru a supravietui. Nici nu poate fi vorba despre vacante la mare sau munte. "Ultima data cand am fost in vacanta la mare eram in clasa a III-a", a spus Oana. De Craciun nu au avut bani de brad si nici de cadouri. Au primit cateva portocale si un deodorant de la o matusa din partea mamei. "Ea ne mai ajuta din cand in cand. Dar are familie si este greu si pentru ea", a incheiat Oana.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1265 (s) | 22 queries | Mysql time :0.014569 (s)