News Flash:

Elevi francezi joaca teatru pentru elevii ieseni

28 Aprilie 2006
1031 Vizualizari | 0 Comentarii
In perioada 26 aprilie - 3 mai, mai multe scoli din Iasi vor desfasura o serie de activitati alaturi de un grup de elevi de la trei licee din orasul Poitiers, din Franta. De fapt, este vorba despre un parteneriat al Grupului Scolar Mihail Sturdza cu Liceul Louis Armand din orasul francez, parteneriat care a inceput in urma cu aproximativ 11 ani. Activitatea care are loc in aceasta perioada este una ampla, in care, alaturi de unitatile de invatamant implicate, participa si Inspectoratul Scolar Judetean. Astfel, elevii francezi au venit cu un spectacol de teatru pe care il prezinta pentru elevii din Iasi, conform programului, in fiecare seara. "Este vorba despre o colaborare veche de mai bine de 11 ani. Copiii din Franta au venit cu un autocar si sunt cazati la familii din cele trei licee din Iasi, dintre care pot fi mentionate Grupul Scolar Mihail Sturdza, Grupul Scolar de Transporturi CFR si Colegiul National. In fiecare seara, elevii francezi vor prezenta in fata elevilor ieseni un spectacol de teatru. Astazi (n.r. - ieri), spectacolul a avut loc la Colegiul de Arta Octav Bancila", a declarat Consuela Serb, director al Grupului Scolar Mihail Sturdza. Alaturi de elevii din Poitiers au venit si sase profesori francezi care au initiat respectivul parteneriat. Profesorii au infiintat o asociatie numita "Coordination Judetul Iasi", care impreuna cu o asociatie infiintata la Iasi organizeaza o intalnire cu toti partenerii implicati de-a lungul timpului in activitatile desfasurate pe parcursul celor 11 ani. "In aceasta seara (n.r. - ieri), scoala noastra este gazda unei intalniri la care participa cel putin 50 de invitati, intalnire organizata cu sprijinul financiar al francezilor. Este o intalnire de suflet, dupa mai bine de 11 ani de colaborare fructuoasa", a mai precizat Consuela Serb.
Diana LITе
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1348 (s) | 22 queries | Mysql time :0.017963 (s)

loading...