Eveniment-Social

Elevii ieșeni ar putea primi calificative de tip „admis” sau „respins” la disciplina modulară Educație pentru viață la care se vor studia peste 10 module

Publicat: 03 aug. 2022
Copil scriind
Elevii ieșeni ar putea primi calificative de tip „admis” sau „respins” la disciplina modulară “Educație pentru viață”

Elevii din clasele primare, gimnaziale și liceale ar putea primi calificative de tip „admis” sau „respins” la disciplina Educație pentru viață care va fi predată modular, după cum apare în proiectul Legii învățământului preuniversitar. În document nu apare totuși ce se întâmplă cu cei respinși

De menționat este că în proiectul Legii învățământului preuniversitar nu apare ce se întâmplă cu cei care primesc calificativul „respins”.

Calificative de tip  „admis” sau „respins”, în viitorul apropiat

Planurile-cadru ale învățământului primar, secundar inferior și liceal includ Educația pentru viață ca disciplină școlară, parte a trunchiului comun, având incluse module adaptate vârstei și nivelului educațional, în concordanță cu profilul absolventului. Disciplina Educația pentru viață va include module de educație pentru mediu, educație pentru sănătate, educație financiară, educație juridică, educație antreprenorială, educație tehnologică, educație rutieră, educație civică, educație interculturală și educație pentru cetățenie democratică, egalitate de gen, gândire critică, oratorie și dezvoltare personală, securitate cibernetică, educație pentru alimentație sănătoasă și alte module care pot fi stabilite prin ordin al ministrului Educației.

Încă din iunie 2021, ministrul Educației a vorbit despre faptul că Ministerul Educației va promova disciplina obligatorie Educație pentru viață pentru clasele V-XII, cu modul obligatoriu de Educație sexuală la care părinții pot face cerere scrisă pentru retragerea copilului, ca la Religie.

Reamintim că, în luna iunie, ministrul Educației propunea acordarea de calificative „admis/respins” la muzică, desen și educație fizică, în gimnaziu, ca o rezolvare pentru „goana după note”, în cadrul unei conferințe de presă la sediul Ministerului Educației.

Excepțiile de la regulă

Ministrul Sorin Cîmpeanu a declarat că la disciplinele care fac parte din ariile curriculare Arte și Educație Fizică și Sport se acordă calificative de tip „admis” sau „respins”, cu excepția învățământului vocațional la care rezultatele evaluării se exprimă prin note de la 1 la 10 pentru profilul corespondent fiecărei arii curriculare.

„Una dintre soluțiile pe care vă invit să le luați în calcul ar fi aceea a diminuării goanei pentru note, prezente mult prea mult, din păcate, în școala românească. Părinții vor mult prea mult note mari pentru copiii lor, pot să înțeleg că își doresc premii pentru ei, dar acest lucru s-ar putea rezolva, spre exemplu, dacă în gimnaziu nu am mai acorda note la discipline, precum muzică, desen, educație fizică, ci am da calificative. Dând calificative cu „admis/respins”, o mare parte din această competiție care nu este din spectrul competițiilor benefice ar putea fi eliminată. Este o provocare pe care o lansez public”, a declarat ministrul Sorin Cîmpeanu.

În august 2020, problema introducerii de calificative la aceste discipline, între care era inclusă și Religia, a fost pusă oficial la nivelul Ministerului Educației.




Comentarii
Adauga un comentariu