Eveniment-Social

Elevii ieseni, pregatiti la fizica pentru Bacalaureat de profesorii Universitatii Cuza

Publicat: 23 mart. 2016
1
Elevii din ultimii ani de liceu isi pot consolida gratuit cunostintele de fizica pentru examenul de Bacalaureat prin lectii oferite de profesorii Facultatii de Fizica ai Universitatii „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) Iasi. Prin programul „Bacalureat de succes”, cadrele didactice din facultate isi propun sa ofere o pregatire suplimentara pentru examen fata de cea din liceu, sa testeze elevii in conditii cat mai apropiate de atmosfera examenului real, dar si sa discute cu elevii fenomene fizice, modelarea lor si sa le antreneze capacitatea de rezovlare a problemelor.
Acesta este al doilea an in care Facultatea de Fizica organizeaza pregatire gratuita pentru Bacalaureat. In 2015, toti elevii participanti la program au promovat examenul de fizica de la bacalaureat, majoritatea cu medii peste 9. Prima intalnire va avea loc sambata, 2 aprilie, ora 10:00, in fata secretariatului Facultatii de Fizica. Programul saptamanilor urmatoare va fi afisat pe site-ul Facultatii de Fizica www.phys.uaic.ro. Inscrierile se fac nominal, scriind un mesaj care sa contina numele si prenumele candidatului, unitatea de invatamant si capitolele din programa de fizica pentru bacalaureat de care este interesat (mecanica, termodinamica, electricitate si magnetism, optica) la adresa fizica-bac@uaic.ro.




Adauga un comentariu