News Flash:

Elevii ingheata de frig in salile de clase de la Colegiul Unirea

6 Decembrie 2010
613 Vizualizari | 0 Comentarii
Aproximativ o mie de elevi de la Colegiul Tehnic CF Unirea Pascani sunt nevoiti, de mai bine de o saptamana, sa infrunte un frig patrunzator in salile de clasa. Parintii sunt nemultumiti ca elevii ajung acasa raciti si infrigurati dupa doar jumatate de zi de cursuri. Multi dintre acestia au decis chiar sa nu-si mai trimita copiii la scoala, pana cand conducerea unitatii de invatamant nu rezolva problema incalzirii. Inspectorul scolar Cristinel Iordachioaia a ridicat aceasta problema in sedinta de Consiliu Local si a aruncat intreaga vina pe Regia Autonoma de Gospodarie Comunala si Locativa (RAGCL). "Este o situatie ingrijoratoare. Conducerea scolii a facut mai multe solicitari catre RAGCL sa vina sa rezolve aceasta problema a caldurii, dar nici acum nu au raspuns solicitarilor noastre. In corpul B al scolii este dezastru. Este foarte frig, iar parintii nu mai vor sa-si trimita copiii la scoala. Suna in disperare la conducerea scolii sa rezolve aceasta problema", a spus Cristinel Iordachioaia, inspector scolar. "A intervenit o problema. Special m-am deplasat la scoala si am analizat situatia cu care se confrunta. Problema este ca subsolul cladirii se afla mai jos decat canalizarea si, astfel, a intrat foarte multa apa. Din cauza temperaturii scazute, o parte din tevi s-au deteriorat. Am solicitat o masina a Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta sa vina sa ne ajute la golirea apei pentru a putea reface tevile de acolo. Am intervenit si la RAGCL si am dat dispozitie sa remedieze aceasta problema si sa dea drumul la caldura. Speram ca in aceste zile sa fie rezolvata problema", a declarat viceprimarul Ioan Ionita.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.9711 (s) | 22 queries | Mysql time :0.849824 (s)