Actualitate

Elevii peste 12 ani cu boli cronice, nevoiţi să se vaccineze anti-Covid-19. Ministrul Ioana Mihăilă a anunţat reguli dure pentru noul an şcolar – VIDEO

Publicat: 01 sept. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Elevii peste 12 ani cu boli cronice nevoiţi să se vaccineze anti-Covid-19. Ministrul Ioana Mihăilă a anunţat reguli dure pentru noul an şcolar - VIDEO
Fostul ministru al Sănătății, Ioana Mihăilă

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a declarat astăzi, 1 septembrie 2021, faptul că elevii care au vârsta până în 12 ani și suferă de boli cronice pot urma cursuri online. Însă, copiii care au peste 12 ani vor fi nevoiți să se vaccineze împotriva noului coronavirus pentru a putea lua parte în siguranță la cursuri cu prezență fizică. Pentru moment, reamintim faptul că în România imunizarea nu este obligatorie.

„Pentru copiii de până la 12 ani sunt acceptate afecțiunile cronice dintr-o sferă mai largă pentru a trece pe învățământ online a acestor copii. Pentru copiii de peste 12 ani se recomandă ca acești copii care au boli cronice, care sunt la risc, să se vaccineze, dar, pentru copiii care au imunodeficiențe fie ca o boală primară, fie dobândită ca urmare a unor tratamente, chiar dacă sunt vaccinați, se permite să continue învăţământul online”, a spus Mihăilă.

Vaccinarea împotriva Covid-19 a elevilor. Părinţii îşi vor da sau nu acordul printr-un formular

Ministrul Educației şi Cercetării, prof. univ. dr. Sorin Mihai Cîmpeanu, a transmis faptul că Ministerul pregăteşte o serie de formulare prin care solicită acordul părinţilor în ceea ce priveşte vaccinarea copiilor de peste 12 ani. Formularele vor fi distribuite după începerea noului an şcolar 2021 – 2022, iar părinții vor putea răspunde cu „da” sau „nu”.

„Va fi un coordonator pe fiecare școală, care, prin intermediul diriginților, va lua legătura cu părinții. Pregătim formulare prin care solicităm acordul cu privire la vaccinarea copiilor. Formularele se vor distribui la începerea școlii. Aceste persoane desemnate la nivelul fiecărei școli vor lua legătura cu diriginții și vor stabili o cale de comunicare – fizic, online sau combinat”, a spus ministrul Sorin Cîmpeanu.

„Prin întâlniri interactive, părinții pot adresa orice fel de întrebări. Cei cu competențe medicale și-au afirmat disponibilitatea de a oferi aceste răspunsuri. Este o acțiune în parteneriat cu DSP și Ministerul Sănătății”, a explicat Sorin Cîmpeanu.

Campania de imunizare anti-Covid-19 este un eșec total în rândul elevilor din România

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a menţionat faptul că există o rată mică de vaccinare anti-Covid-19 în rândul elevilor. Acesta susţine că este nevoie de o campanie de informare mai amplă şi că, la grupa de vârstă de 12-15 ani doar 5% s-au vaccinat, iar până la 19 ani doar 20%.

„Este vorba de 34.709 elevi din categoria de vârstă 12-15 ani, reprezentând aproape 5%, un progres important față de ultima raportare, de 5.000 de elevi. Pentru cei cu vârsta între 16 și 19 ani avem 153.000 de vaccinați, un progres de 3.000 față de ultima raportare”, a declarat Sorin Cîmpeanu, care a precizat că procentul în cazul tinerilor cu vârste cuprinse între 16 și 19 ani ajunge la 20%.

Unitățile de învățământ vor rămâne deschise până la 6 cazuri la mie

Ministrul Educației a susținut astăzi într-o conferință de presă faptul că toate școlile vor rămâne deschise până la înregistrarea incidenței de 6 cazuri la mia de locuitori din acel oraș.

„Vreau să mulţumesc tuturor organismelor care s-au implicat în acţiune cu privire la stabilirea modului de funcţionare a şcolilor, creșelor şi grădiniţelor. Mă refer la toţi cei îndreptăţiţi să se pronunţe. Scenariile stabilite sunt în cea mai mare parte cunoscute, până la 6 la mia de locuitori, toate creșele grădiniţele şi şcolile vor funcţiona cu prezentă fizică. După 6 la mie rămân creșele şi grădiniţele iar toţi elevii vor intra în online, cu o singură excepţie, învăţământul special. Vor fi permise şi după depăşirea ratei de infectare de 6 la mie.

Sunt prezentate, în documentul pe care l-am pus la dispoziţia presei, toate măsurile. Documentul va fi semnat doar când cei doi miniştri vor fi abilitaţi de CNSU. Vor fi semnaţi în mod firesc după ce vom fi abilităţi. Sunt prezentate o serie de condiţii care exemplifică toate situaţiile în care apare o îmbolnăvire în clasă. Sunt prezentate toate detaliile. Credem că am acoperit, de această dată, toate detaliile”, a transmis ministrul Sorin Mihai Cîmpeanu.

Adauga un comentariu