News Flash:

Eltrans a deschis proces liberalilor

7 Mai 2010
520 Vizualizari | 0 Comentarii
Liberalii au fost chemaţi în instanţă pentru datorii făcute în timpul campaniei electorale. Acţiunea a fost deschisă de societatea Eltrans, aceasta cerand 12.700 de lei de la organizaţia judeţeană a PNL. Conducerea societăţii a precizat că datoria figurează din campania electorală, cand reprezentanţi ai formaţiunii politice şi chiar liderul acesteia au semnat contracte de publicitate. „Toate partidele au semnate contracte de publicitate cu noi, însă numai PNL nu a plătit. Am parcurs toţi paşii legali pană la deschiderea acţiunii în instanţă, însă toate somaţiile ne-au fost refuzate”, a declarat Victor Ivănescu, directorul Eltrans. Acesta a mai adăugat că în instanţă a solicitat şi plata unor penalităţi pentru întarzierea achitării facturilor.

Mai mult decat atat, în cadrul discuţiilor purtate de conducerea societăţii şi conducerea PNL contractele semnate nu au mai fost recunoscute. Florin Ţurcanu, preşedintele organizaţiei le-a transmis reprezentanţilor Eltrans că persoanele care au semnat contractele să plătească, pentru că el nu a semnat niciun document.
(Monitorul Botosani)
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1331 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018834 (s)

loading...