News Flash:

Elvira Rotundu a obtinut titlul de doctor

6 Noiembrie 2009
3928 Vizualizari | 3 Comentarii
Elvira Rotundu
Moment special si de implinire profesionala pentru una dintre cele mai elegante si mai importante figuri care a facut parte din conducerea Inspectoratului Scolar Judetean (ISJ). Astfel, Elvira Rotundu, fost inspector general adjunct pana la inceputul anului 2009, a sustinut public lucrarea de doctorat la Universitatea Al. I. Cuza (UAIC), respectiv la Facultatea de Psihologie si Stiinte ale Educatiei. Lucrarea trateaza procesul de formare a profesorilor si are titlul: "Reforma sistemului de formare continua a cadrelor didactice. Politici, strategii, experiente". Apreciata ca o lucrare foarte valoroasa si care abordeaza una dintre cele mai importante si stringente teme ale invatamantului romanesc, teza Elvirei Rotundu a fost apreciata prin calificativul "foarte bine". "Am abordat o tema de actualitate care vizeaza cresterea capacitatii resurselor umane. Este un domeniu mai putin tratat in educatia romaneasca. O reforma autentica a invatamantului trebuie sa porneasca de la profesori", a spus Rotundu, in prezentarea publica a lucrarii. Elvira Rotundu este profesor de Istorie la Colegiul National "Costache Negruzzi" si cadru didactic asociat la Facultatea de Psihologie si Stiinte ale Educatiei din cadrul UAIC si a ocupat functia de inspector de specialitate la disciplina Istorie si la perfectionare, respectiv de inspector general adjunct al ISJ. La sedinta publica a participat si fostul inspector general al ISJ, Camelia Gavrila. Aceasta a apreciat valoarea lucrarii si a recomandat-o ca un punct de pornire in reala reformare a pregatirii cadrelor didactice din invatamantul preuniversitar romanesc deoarece ofera foarte multe si viabile solutii si strategii de formare continua a profesorilor.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (3)

profesor (din Tatarusi)  | #86161
Sincere felicitari si toata admiratia pentru performanta realizata de Elvira Rotundu care incununeaza un CV de exceptie.
coleg  | #86162
Toata consideratia si tot respectul nostru pentru acum si pentru ce a reprezentat ca inspector general.Ne punem speranta ca va reveni , ca aceasta institutie sa poata fi respectata.Succes!
coleg tu  | #86163
si partea statistica tot ea a realizat-o?! mda probabil sub indrumarea dlui prof cozma sau cucos care stiu .....cat si dansa:nimic.
este dezgustator.
apreciem perseverenta dnei prof rotundu dar daca vroia sa exceleze trebuia sa realizeze acest doctorat in istorie unde era pe domeniu nu in stiinetele educatiei. subliniati inca o data modalitatea in care la psihologie se desfasoara un doctorat. fara cuvinte!
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.4498 (s) | 22 queries | Mysql time :0.323683 (s)

loading...