News Flash:

Eroarea Guvernului: impozitul minim

8 Iulie 2009
862 Vizualizari | 0 Comentarii
Adriean Videanu Emil Boc
Efectele introducerii impozitului minim urmeaza sa fie analizate de Guvern dupa ce vor fi transmise datele oficiale privind evolutia economiei in primul semestru al anului, a declarat ieri premierul Emil Boc. Acesta a raspuns astfel dupa ce a fost intrebat de presa cum comenteaza declaratiile ministrului Economiei, Adriean Videanu, conform caruia introducerea impozitului minim a reprezentat o eroare a Guvernului. "Vom face analiza de rigoare privind eficienta acestei masuri, dupa datele oficiale privind evolutia economiei in primele sase luni", a spus Boc. Ministrul Economiei, Adriean Videanu (PDL), apreciaza ca introducerea impozitului minim a reprezentat o eroare a Guvernului, intrucat politica fiscala nu trebuie sa aiba doar rol de colectare, ci si de stimulare a economiei. El a aratat ca este inutil ca Romania sa aiba un sistem fiscal cu peste 500 taxe, avand in vedere ca noua taxe contribuie cu 92% la buget. Potrivit unui document oficial prezentat ieri, un studiu de impact realizat de Ministerul Finantelor estimeaza ca este posibil ca circa 102.000 firme, care in 2008 au avut o cifra de afaceri medie de 200 Euro/luna, sa inceteze activitatea dupa introducerea impozitul minim, in timp ce incasarile totale pana in 2012 sunt anticipate la 4,2 miliarde lei. Firmele platesc, de la 1 mai, un impozit minim anual cuprins intre 2.200 lei (aproximativ 500 Euro), daca au venituri totale de pana la 52.000 lei, si 43.000 lei (circa 10.000 Euro) pentru venituri de peste 129 milioane lei. Firmele care inregistreaza profit platesc in continuare un impozit de 16%, dar nu mai putin de limita minima aferenta intervalului de venituri in care se incadreaza. Introducerea acestui impozit a fost criticata de reprezentantii mediului de afaceri, dar si politic. Pe fondul acestor critici, premierul Emil Boc a declarat recent ca Guvernul va evalua dupa toamna efectele impozitului asupra economiei si va stabili daca scopul pentru care s-a decis introducerea acestei taxe a fost atins. Liderul PSD, Mircea Geoana, a prezentat, luni, un plan de actiune al partidului pentru iesirea din criza, in care se propune si eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri, incepand cu 1 septembrie 2009.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.3955 (s) | 24 queries | Mysql time :0.284674 (s)