News Flash:

Esec umilitor pentru echipa de baschet feminin

26 Noiembrie 2007
939 Vizualizari | 0 Comentarii
• CS National-Politehnica Iasi a cedat sambata, in fata formatiei CSS-LMK Sfantu Gheorghe, cu scorul de 100-43 • Iesencele ocupa locul 10 in clasamentul Diviziei A de baschet feminin

La debutul in sala de sport a Scolii generale nr. 39 George Calinescu, baschetbalistele de la CS National-Politehnica Iasi au fost umilite de CSS Sfantu Gheorghe, bifand un nou esec usturator chiar pe teren propriu. De aceasta data, in postura de calau a fost o alta formatie de pe podiumul Diviziei A de baschet feminin, CSS-LMK Sfantu Gheorghe, grupare care a adunat in acest an mai multe foste internationale si acum forteaza sa obtina marea performanta. Oaspetele au inceput tare meciul disputat in cartierul Dacia si dupa primele zece minute aveau deja un avantaj de 16 puncte pe tabela de marcaj, scor 31-15.

Pana la pauza, echipa din Sfantu Gheorghe si-a marit avantajul la 23 de puncte, scor 47-24, dar adevaratul dezastru avea sa vina abia in sfertul al treilea. In aceste zece minute, jucatoarele de la CSS Sfantu Gheorghe au facut spectacol, au inscris nu mai putin de 38 puncte, in timp ce iesencele pregatite de Gabi Mihailescu si Radu Boisteanu au cazut total si au inscris doar 5 puncte. Abia cand echipa oaspete a ridicat piciorul de pe acceleratie, au reusit si fetele de la National-Politehnica sa termine ultimul sfert la doar un punct in urma celor de la Sfantu Gheorghe, scor 14-15. In final, oaspetele s-au impus cu scorul de 100-43 (31-15,16-9,38-5,15-14), o victorie logica si meritata, care a dovedit inca o data, daca mai era nevoie, care este diferenta dintre gruparea ieseana si marile forte ale campionatului intern. Pentru CS National-Politehnica au inscris, in partida de sambata dupa-amiaza, urmatoarele jucatoare: Causan - 9 (3X3), Suetina - 9 (1X3), Lazar - 8, Bordeianu - 7 (1X3), Tecoanta si Barsan - cate 3, Gavrilescu si Ionescu - cate 2. De partea cealalta, de la oaspete s-a remarcat fosta mare internationala Monica Brosovschi, autoare a 26 de puncte, in timp ce ex-ieseanca Olga Cazac a dat dovada de mai multa mila cu fostele colege, inscriind doar 7 puncte. Dupa acest esec, iesencele ocupa locul 10 in clasamentul Diviziei A de baschet feminin, cu doar 8 puncte, la egalitate cu echipa de pe locul 11, Lapi Dej. Etapa viitoare, programata sambata, 1 decembrie, CS National-Politehnica Iasi se va deplasa in capitala, pentru intalnirea cu Sportul Studentesc.


Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1536 (s) | 22 queries | Mysql time :0.040316 (s)