Actualitate

Este oficial! ÎPS Teodosie anunță că pelerinajul de Sfântul Andrei se va putea organiza cu pelerini din toată țara

Publicat: 27 nov. 2020
IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului

ÎPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, a anunțat, vineri seara, că pelerinajul de Sfântul Apostol Andrei, de pe 30 noiembrie, care se ține anual în zona Mănăstirii Peştera Sfântului Apostol din localitatea Ion Corvin se va ține, în cele din urmă.

”Am vorbit cu Jandarmeria, cu Poliția, au fost deja acolo. Va fi distanțare fizică, avem dezinfectant, se vor purta măști, am marcat deja locurile. Acolo încap câteva mii de oameni. Îi chem pe toți românii la sărbătoarea Sfântului Andrei. Am discutat cu autoritățile, sper ca oamenii să nu fie bruscați. Pelerinii nu vin cu gânduri rele. Sfântul Andrei nu este un sfânt local, e un sfânt al tuturor românilor. Credincioșii nu trebuie amendați.”, a spus ÎPS Teodosie la România TV.

Patriarhia Română a transmis joi că este necesar ca autorităţile de stat competente să permită în mod excepţional credincioşilor din ţară să vină în pelerinaj la peştera Sfântului Apostol Andrei, din comuna constănţeană Ion Corvin, cu respectarea distanţei fizice, purtarea măştii şi dezinfectarea obiectelor atinse. Motivaţia este aceea că localitatea are un număr mic de locuitori, sub 2.000, şi că Statul a recunoscut rolul excepţional avut de Sfântul Apostol Andrei în viaţa poporului român.

Poliţia Judeţeană Constanţa a anunţat că poliţiştii vor fi prezenţi, în 30 noiembrie, în zona Mănăstirii Peştera Sfântului Apostol Andrei pentru a urmări dacă se respectă prevederile legale, considerând că nu se va forma o aglomerare mare de persoane deoarece la manifestarea religioasă pot participa doar cei care locuiesc în comuna Ion Corvin.

Un pelerinaj în condiții de pandemie

În fiecare an, în 30 noiembrie, ÎPS Teodosie oficia Sfânta Liturghie, împreună cu ierarhi invitaţi din ţară şi din străinătate, preoţi şi diaconi, la Mănăstirea „Peştera Sfântului Apostol Andrei” din apropierea localităţii Ion Corvin. La manifestările religioase erau prezente peste 10.000 de persoane.

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a luat decizia de a interzice participarea la procesiunile şi pelerinajele religioase pentru persoanele care nu au domiciliul în localităţile unde se desfăşoară aceste activităţi după ce rata incidenţei în judeţul Constanţa a trecut de 3 la mia de locuitori.

ÎPS Teodosie: „Este dreptul nostru constituţional”

Ceremonia religioasă implică un pelerinaj la peştera unde se crede că ar fi stat apostolul lui Iisus și îi îndeamnă pe oameni să i se alăture.

Anunţul Arhiepiscopului Tomisului vine după ce, miercuri, 25 noiembrie, judecătorii Tribunalului Constanţa au respins cererea Arhiepiscopiei Tomisului.

Arhiepiscopia solicitase anularea măsurii ce impune ca la pelerinaje să participe doar localnici, în contextul în care municipiul Constanţa este, în carantină de vinerea trecută.

„N-am sfidat decizia instanţei. Instanţa a sfidat drepturile noastre de creştini, la fel ca şi autorităţile. Noi trebuie să mergem să ne închinăm. Este ziua noastră spirituală naţională, reglementată şi de Parlament. Trebuie să mergem acolo unde sunt originile noastre spirituale şi demnitatea noastră. Este pandemie şi autorităţile n-au grijă de spitale. Mor oamenii cu zile. În biserică n-a murit nimeni. Cerem autorităţilor să ne dea voie să ne închinăm. Este dreptul nostru constituţional, european, înscris în Carta Drepturilor Omului. Avem dreptul de a ne manifesta credinţa în orice împrejurare. Sufletul nu poate fi strâmtorat şi sufocat. Oamenii doresc să se închine la peştera Sf. Andrei“, a spus ÎPS Teodosie.





Comentarii
  • Argumente de om cu probleme psihice. „In biserica nu a murit nimeni”. In biserica doar te infectezi si apoi mori la spital. Mai are si nesimtirea sa mentioneze ca oamenii mor in spitale. Vezi ca au mai fost viteji din astia imbracati in aur care au crapat .. chiar daca au beneficiat de tratament speciale .. nu ca prostii pe care ii chemati sa va umple de bani.

  • Satana,ti-ai dat pe fata si alt defect pe care-l mai ai ,cel de mincinos,pervers,ipocrit pe linga cele de puscarias,hot,spagar,lacom.Uite ce minciuna de arhiepiscop; am marcat locuri cu distantare sociala pentru citeva mii de oameni,nu cumva iti trebuie pentru amenajare aproape un sfert din suprafata jud Constanta?Urmeaza probabil cel mai mare focar de in infectii covid.Dar parintele patriarh a mutit?Care-i rolul lui in BOR?

  • Cum sa te adresezi cu,IPS TEODOSIE unui hot care incalca cele zece porunci, minte, fura bani europeni, se comporta ca un vataf pe mosie ignora legile instiga la nerespectarea regurilor privind Pandemia singura lui dorinta fiind duma de bani care se aduna prin participarea a cat mai multi oameni la acest eveniment despre sanatatea celor prezenti il doare in Pix. La Institul de Psihiatrie din Iasi cu ceva interventie ii putem rezerva un loc pentru Meditatii, va astept cu drag.

Adauga un comentariu