Actualitate

Este revoltator! Directorul unei institutii ridica cinci salarii luna de luna. Sumele sunt colosale

Publicat: 04 oct. 2016
1

@ Un individ care ocupa o functie de conducere regionala la Iasi nu traieste doar din salariul pe care-l ridica de la aceasta institutie @ Ani la rand, a reusit sa incaseze sume frumoase de pe urma unor posturi publice @ Cu toate ca este si incompatibil cu unele functii, continua sa primeasca bani de la statul roman 

Un director din Iasi a ajuns sa fie invidiat de toata lumea. Si asta pentru ca, in ultimul timp s-a lipit la mai multe salarii de la diverse institutii ale statului, cu toate ca nu face nimic pentru a justifica sumele incasate. Personajul respectiv este director al unei directii subordonate companiilor statului roman, ocupa o functie de raspundere la nivel judetean si trage bani si de pe urma unor consilii de administratie de la alte institutii iesene. Ovidiu Mugurel Laicu, directorul Directiei Regionale de Drumuri si Poduri (DRDP) Iasi, a reusit sa se acopere financiar si sa traiasca ca un nabab.

De cand a ajuns sef peste Directia subordonata Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania (CNADNR), Ovidiu Mugurel Laicu a dus-o din ce in ce mai bine. A reusit sa-si ridice o casa in zona Hlincea – Ciurea, a intrat in Consiliul Judetean si a fost bagat de protectorii politici in diverse consilii de administratie. Social-democratul Ovidiu Laicu a incasat peste 108 mii de lei numai de pe urma functiei de la DRDP Iasi.

La aceasta s-au adaugat alte 26 mii lei, suma venita de la casieria Camerei Deputatilor, pentru ca este consilierul lui Anghel Stanciu. De trei luni de zile, ridica lunar cateva sute de lei si de la Consiliul Judetean Iasi. De altfel, a ajuns pe functia de consilier judetean pus pe liste de acelasi Stanciu. Si asta nu e tot. Pana sa ajunga la CJ, a ridicat mii de lei lunar si de la societatea de apa a judetului, SC ApaVital SA. In plus, Ovidiu Laicu mai ia bani si de pe urma Asociatiei Profesionale de Drumuri si Poduri (APDP) Romania, unde este membru. Laicu nu s-a multumit doar cu aceste functii. S-a lipit si in consiliul de administratie al Citadin SA, societate subordonata Primariei municipiului Iasi.

Desi este remunerat din mai multe parti, Laicu este total incompatibil. Laicu ocupa de patru ani de zile functia de director in cadrul DRDP Iasi, iar recent a ajuns si consilier judetean. Asta in ciuda faptului ca cele doua functii se bat cap in cap. Cum s-a ajuns la o asemenea situatie? Laicu ocupa atât functia de consilier în cadrul Consiliului Judetean Iasi, cât si functia de director al Directiei Regionale de Drumuri si Poduri Iasi din cadrul Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri Nationale din România (CNADNR). Social democratul încalca prevederile art. 88, alin. 1, lit. d) din Legea nr. 161/2003 privind unele masuri pentru asigurarea transparentei în exercitarea demnitatilor publice si ar trebui demis imediat din functie.

Practic, din luna iunie si pana in prezent, Ovidiu Mugurel Laicu a indeplinit ilegal doua functii. Cazul este cu atat mai grav, cu cat instanta de judecata s-a pronuntat intr-un caz asemanator acum o vreme, cu omologul acestuia din Dolj. Stefan Stoica a indeplinit simultan calitatea de ales judetean si de cea de sef a DRDP Craiova, iar in urma unei sesizari a Agentiei Nationale de Integritate (ANI), instanta a decis ca acesta sa-si piarda functiile.

Este vorba de acelasi individ care s-a facut de ras in timpul serviciului, dupa ce un angajat l-a acuzat de hartuire si sechestrare. In seara zilei de 9 august, acesta se intorcea cu masina institutiei din Botosani, alaturi de fosta secretara si de sofer. In ziua respectiva, femeia, Brandusa Iliescu, promovata intre timp pe un post de inginer, a apelat Politia la numarul de urgente 112, spunand ca se intoarce din Botosani cu o masina a DRDP si ca este sechestrata. Cazul a ajuns in public, insa Laicu nu a patit absolut nimic si continua sa ocupe bine mersi o functie publica.

Citeste si :  Spovedania socanta a directorului de la Drumuri! A recunoscut tot ce a facut in masina cu secretara blonda! FOTO





Comentarii
  • nu mai la noi se poate asa ceva….o adevarata mafie si…..iarasi aud de libidinosul ala de Stanciu care si-a tras pensie speciala din banii nostri….niste ticalosi….

  • Da ce parere aveti de Ostaficiuc zis cap de cauciuc , care s fost 4 ani consilier local si director DRDP IASI si președinte a Comisiei de Urbanism ? Sau la asta nu se pune ca e sifon de-al vostru ?

    • Nu se pune ca el a fost director regional, mosul asta senil si hot e doar regional executiv….a inventat psd-ul un post sa-si puna slugile sa faca bani pentru campanii

  • Laicu cel mai slab si nepregatit director din istoria regionalei…….. Urmareste doar interesele personale ale lui si ale grupului de slugoi…….. A creat o atmosfera tensionata fata de personalul de la regionala……….
    Se da mare iubaret dar nu este in stare sa aiba un copil……………………..

  • Laicu e cel mai bun director din istoria DRDP Iasi ( de la Tautu încoace ) . Nu ajung niciunul la nivelul performantelor lui . De 4 ani il tot bombardați, dar omul tace si face, a destructurat hotii perfecționați , e vorba de Stoica, Iacob etc Mergi înainte Ovidiule, nu te uita la astia, nu au argumente si tot inventează , dar nimic nu e real !!!! Rusine sa va fie !

    • Mda, a umplut regionala de pile fara valoare, le-a dat salarii mai mari decat a angajatilor care chiar stiu ce fac la munca, stau la munca, spre deosebire de pile pe care nu le gasesti la munca decat cand au chef.
      Unii nu dau cate o luna pe la munca, iar cand apar, au numai pretentii, ba ca nu laptop, ba ca nu au birou de nu stiu care, ba nu vor sa mearga la delegatii, la licitatii, se imbolnavesc brusc si intra in concediu medical.
      Sa tot fii pila protejata in DRDP.

  • N-a adus el nimic, utilajele au fost cumparate de CNADNR Bucuresti pentru fiecare regionala. Putea fi si portarul director, utilajele tot erau aduse la DRDP Iasi.

    • Plus ca a fost obligatoriu un pelerinaj al intregului personal Drdp Is la receptia utilajelor, unde alcoolicul se lauda cu procurarea lor, de fapt buhaiul ala n-are habar nici macar cat au costat sau de unde au fost procurate de Cnadnr. Pana acum abia a fost in stare sa faca un „program de executie” pentru tema de casa primita de la Homor. Pacat ovi ca nu mai apuci sa-ti rupi gatul cu VO Sv….ca n-ai reusit sa faci o magazie de scule in viata ta….de „drumar adevarat”

  • Am avut un comentariu……dar nu mai e…..,cred ca nu le-a convenit domnilor de la BZI
    si l-a sters……nu le place adevarul,fac articole numai pentru interese.

    • Da ovi….ai avut….iar la ala adevarul e ca oricate covoare ai face esti singurul regional executiv din tara, si singurul care are inca un drum national neasfaltat, sa nu zic de pamant desi roaga-te sa nu-ti masoare nimeni grosimile straturilor de balast si piatra de pe 24c…..e totusi neasfaltat complet. Fac pariu ca nu le-ai spus asta directorilor regionali cu care ai impresia ca esti coleg, saptamana trecuta la Cheile Gradistei. Cat despre cealalta parte a elucubratiei tale sterse de moderator…..tu esti la fel de politic pus ca si celalalt dinaintea ta…instanta a dovedit asta, drept dovada el e director regional iar pentru tine a fost creeat un post, denumit executiv, pentru a face mendrele partidului in acest domeniu, in aceasta parte de tara. Esti trist

Adauga un comentariu