Magazin

Este sigur să comandăm ochelari de vedere online?

Publicat: 08 nov. 2021

Dacă în 2015 62% din utilizatorii de internet ai Europei comandaseră bunuri online, în 2020 procentul ajunsese deja la 72%. România nu este atât de avansată, dar este evident că se aliniază din ce in ce mai repede trendurilor din lumea vestică. Probabil că, pe zi ce trece, comerțul se va muta în online.

Anul 2020 cu situația lui specială nu a făcut decât să crească numărul de comenzi online pentru din ce în ce mai multe tipuri de produse.

Avantaje?

Comandăm de acasă, primim produsele acasă (ce soluție bună pentru cei care locuiesc mai departe de oraș și au nevoie urgent de ochelari de vedere!), oferta este mai mare, prețurile sunt mai mici, avem timp de gândire nelimitat, avem posibilitatea de a găsi reduceri și cele mai bune prețuri, de a ne consulta cu apropiații înainte de a decide.

Dezavantaje?

Nu putem pipăi ce cumpărăm și trebuie să ne asigurăm ca site-ul unde vrem să comandăm e demn de încrederea noastră.

Dar ochelari de vedere? Putem să ne comandăm și așa ceva online? Este sigur?

Depinde. Ca pentru toate cumpărăturile online, este foarte important să alegem magazinul online bun, verificat și reglementat de instituțiile competente, cel care prezintă toate certificările cerute de lege pentru produsele vândute, cel care prezintă garanțiile calității produselor, care are datele de identificare comerciale afișate, etc.  Nu în ultimul rând, alegem magazinul online care are recomandări și clienți mulțumiți. Pentru ochelari de vedere în special, trebuie să ne asigurăm că are aviz de funcționare de la Ministerul Sănătății, că are relații verificabile cu furnizorii de rame și lentile, pentru a fi siguri că cele pe care le vom primi chiar provin de la aceștia. Trebuie să găsim garanții că oamenii de acolo sunt profesioniști, știu despre optică și optometrie și împărtășesc informații despre acestea cu potențialii lor clienți.

Este un domeniu special și este esențial să găsiți pe site toate informațiile ce v-ar putea ajuta să înțelegeți ce trebuie să comandați și de ce, care este diferența între o variantă sau alta, ce vi se potrivește, care sunt diferențele de preț. Contează foarte mult să fiți informat și să nu lăsați pe alții să aleagă pentru dumneavoastră. Nu e greu să știți ce lentile vă trebuie, ce concordă cu nevoile dumneavoastră vizuale, cu obiceiurile dumneavoastră curente și să corelați toate acestea cu bugetul. Nimeni nu știe mai bine ce e bun pentru dumneavoastră și nici un optician din magazinul fizic nu poate petrece mai mult de câteva zeci de minute cu dumneavoastră ca să vă explice și să alegeți împreună.

Nici pe departe pe ultimul loc, trebuie să putem contacta cu ușurință specialiști ai site-ului care să ne ajute cu amabilitate, să ne explice, să ne consilieze până ducem la bun sfârșit comanda corectă pentru nevoile noastre.

Persistă un dubiu: sunt lentilele originale? In principiu trebuie căutate pe site argumente că cei de acolo au relații de colaborare cu furnizorii de lentile cunoscuți. Putem chiar să verificăm la aceștia și să cerem referințe despre magazinul online care ne interesează. Apoi, după ce primim ochelarii, trebuie să putem vedea certificatul/cardul de garanție și calitate emis pentru client de producătorul lentilelor (Zeiss, Hoya, Essilor, Rhein Vision, Nikon, etc). Astfel vă veți convinge că totul este în regulă. Același dubii există și cu privire la magazinul fizic, doar ca acolo parcă e și mai greu să îi cerem opticianului aceste garanții ale calității și veridicității.

Dacă am găsit magazinul online care ne satisface toate aceste cerințe, lucrurile ar trebui să se desfăsoare fără probleme.

Ce putem cumpăra online când vine vorba despre ochelari de vedere?

Din magazinul online putem alege din mii de rame pentru ochelari de vedere. Folosim posibilitatea de a selecta după dimensiuni (le luăm de la o ramă care ne vine bine), dar și după formă, culoare, greutate, material, producător și restrângem căutarea la lista scurtă a ramelor care se potrivesc dorințelor noastre. Alegem lentile pentru ochelari de vedere pornind de la ce tip de lentile ne trebuie, adăugând opțiuni suplimentare și văzând permanent cum influențează acestea prețul final.

E clar că oferta unui magazin online este mai mare decât a celor fizice, că avem de ales din mult mai multe variante, că putem să le studiem și să le înțelegem pe fiecare în parte. Ce e super avantajos este că putem să citim și să ne gândim pe îndelete, fără presiunea clientului următor, până reușim să găsim cea mai bună ofertă pentru noi. Putem să cerem păreri prietenilor și familiei și să ținem cont de ele sau nu. Putem să alegem relaxat și fără jenă pachetul care corespunde bugetului nostru. E însă esențial că știm cât trebuie să coste ce am ales și nu vom plăti până nu ne-am asigurat că am găsit cea mai bună ofertă, în locul care ne-a inspirat încredere. Trebuie știut că în acest domeniu prețurile variază foarte mult de la un magazin la altul, dar putem presupune că magazinul online corect are prețuri mai bune măcar pentru că are costuri curente mai mici. Nu luăm tot orașul la rând să căutam cea mai bună ofertă, ci le verificam online pe toate si cumpărăm de unde ne place. Apoi primim ochelarii acasă, peste câteva zile.

E drept și că, în cazul unor lentile mai speciale, este nevoie și de o vizită la cabinetul lor pentru niște măsurători optometrice, dar și așa, tot ne batem capul mai puțin și facem alegeri informate. Măcar în felul acesta îi și cunoaștem personal pe oamenii de la care cumpărăm, construim o relație cu aceștia, doar ne vor mai trebui ochelari de vedere și în viitor.

Si, vorbind de viitor, magazinele online au în general programe de fidelizare prin care obținem puncte de fidelitate, vouchere, etc. pe care le putem folosi pentru cumpărăturile ulterioare.

Astfel, când am gasit locul cel bun, , am comandat ochelari de vedere, i-am primit și am fost mulțumiți, putem deveni clienți fideli, câștigam avantaje, reduceri, avem în contul nostru tot istoricul, avem arhivată relația noastră cu cei de acolo și putem să o consultăm oricând, putem cere să ne transmită noutăți, oferte speciale, etc. Și putem să îi recomandăm și altora dacă simțim că merită.  Noi am găsit ochelari.com un magazin online așa cum ne dorim, dumneavoastră căutați și alegeți ce vi se potrivește.





Adauga un comentariu