Eveniment-Social

Etnobotanicele l-au transformat total pe un iesean

Publicat: 13 nov. 2013
1

Un tanar in varsta de 18 ani a ajuns de la o petrecere direct pe patul de spital. Acesta a fost convins de prietenii lui sa incerce senzatii noi. Chiar daca nu a cedat usor insistentelor, adolescentul a considerat ca daca a implinit varsta majoratului, ii sunt permise si astfel de tentatii. La scurt timp a inceput sa se simta tot mai rau si si-a rugat prietenii sa-l duca la spital. Acesta a facut un atac de panica si a devenit brusc foarte agitat. Medicii de garda de la urgente i-au acordat ingrijiri de prim-ajutor, incercand sa-l calmeze. Chiar daca era vizibil faptul ca inca se afla sub efectul etnobotanicelor, adolescentul a tinut mortis sa plece din spital. Medicii nu l-au putut obliga sa ramana sub supravegherea lor si l-au lasat sa plece la domiciliu, dupa ce si-a asumat intentia prin semnatura. „La Unitatea de Primire Urgente Iasi (UPU) a ajuns un tanar de 18 ani, cu intoxicatie cu etnobotanice. Acesta prezenta si o infectie ce necesita o consultatie din partea specialistilor ORL, insa pacientul si-a manifestat dorinta de a pleca la domiciliu”, a precizat conf. dr. Diana Cimpoesu, medic sef UPU-SMURD in cadrul Spitalului Sf. Spiridon Iasi.





Comentarii
Adauga un comentariu