Magazin

„Eu cand vreau sa fluier, fluier”, laudat si criticat de New York Times

Publicat: 05 ian. 2011
1

Filmul „Eu cand vreau sa fluier, fluier”, regizat de Florin Serban, este laudat de presa internationala, care scrie ca lung-metrajul reprezinta un exemplu de povestire cinematografica realista, iar actorul George Pistereanu interpreteaza un personaj sensibil si, in acelasi timp, impasibil.

„Ca multe alte filme romanesti recente, ca ‘Marfa si banii‘ de Cristi Puiu, ‘4 luni, 3 saptamani si 2 zile‘ de Cristian Mungiu si ‘Boogie‘ de Radu Muntean, povestea urmareste un tanar protagonist, ale carui alegeri sunt limitate drastic si nu sunt foarte promitatoare”, scrie A.O. Scott de la New York Times.

Cronica americanului il prezinta pe George Pistereanu, despre care autorul precizeaza ca nu este un actor profesionit, insa „ochii sai sensibili umanizeaza prezenta sa impasibila”.

„Silviu, aflat la finalul copilariei sale, care i-a distrus umanitatea, este dur si furios, insa pare mai bland decat coelgii sai din inchisoare”, continua jurnalistul american.

Pentru o mare parte din film, Florin Serban da aerul cinematografiei realiste, permitand povestii lui Silviu sa se formeze incet, organic, din detaliile existentei sale.

„Beligeranta gardienilor, nerabdarea birocratica a directorului puscariei sunt observate cu acuitate, la fel si amestecul volatil de camaraderie si lupta din spatiul inchisorii”, apreciaza A.O. Scott.

Autorul materialului aminteste de scena de inceput, notand ca filmarea din spate, cu camera in mana, aduce aminte de fratii Jean-Pierre si Luc Dardenne. Totusi, „imitarea uneia dintre semnaturile lor vizuale nu inseamna si obtinerea acelui amestec de detaliu concret si gravitate spirituala a acestor eroi ai cinematografiei”.

Chiar si asa, filmul „introduce elemente de melodrama si suspans care cresc dramatismul peliculei, cu pretul micsorarii fortei acesteia”.

Autorul materialului mai spune ca ultima treime din film pare a fi „un remake absurd, care consuma nervos spectatorul, al filmului ‘Dupa-amiaza de caine'”.

Insa „cu cat filmul devine mai exploziv si mai solicitant pentru actorii din distributie, cu atat isi pierde din intensitatea calma care a fost, de altfel, motivul pentru care cineva ar urmari aceasta poveste, iar in final sunt mai importante ideile scenaristilor decat viata personajului”, conchide Scott.





Adauga un comentariu