Actualitate

Eugen Tomac răspunde atacurilor aduse de Claudiu Năsui şi Ciprian Ciucu: „Un tip jalnic de abordare!“

Publicat: 11 ian. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Eugen Tomac răspunde atacurilor aduse de Claudiu Năsui şi Ciprian Ciucu Un tip jalnic de abordare
Eugen Tomac, europarlamentar PMP

Europarlamentarul Eugen Tomac răspunde luni, 11 ianuarie, atacurilor aduse de ministrul Economiei și primarul Sectorului 6, Claudiu Năsui și Ciprian Ciucu, la adresa PMP.

Eugen Tomac că este o justificare ieftină, care i separe se pare absolut ridicolă pentru un început de mandat și care justifică neputința.

„Guvernați, nu vă plângeți! Am observat, în aceste zile, cum pretinși politicieni moraliști au ajuns la niște concluzii năstrușnice, încercând să-și justifice neputința de început de mandat. Primul a început să se plângă Năsui, care în loc să se ocupe de gestionarea unui minister cheie în vreme de pandemie, a prezentat un bilanț privind educația în domeniul turismului.

Las la o parte faptul că datele prezentate sunt incorecte, iar dacă un sfert din ce spune este adevărat, are instrumente suficiente să desființeze orice instituție din subordine în care crede că se risipesc bani publici. Pentru că altceva mai inteligent nu a găsit să spună la început de mandat, se arată revoltat de “dezastruoasa” moștenire pe care o primește de la PMP”, susține Eugen Tomac, fost președinte al PMP.

Eugen Tomac: „Nu voi lăsa pe nimeni să-și justifice neputința aruncând cu noroi spre partidul pe care l-am condus“

Europarlamentarul este de părere că ministrul Economiei, Claudiu Năsui, a uitat însă să spună esențialul, și anume că doar din februarie 2020 Centrul pentru educație în turism a fost condus de un reprezentat PMP.

„Nu sunt avocatul nimănui, principiul în sine mă deranjează profund, pentru că pe lângă justificarea ieftină și micimea de a lovi într-un partid în care este probabil cel mai comod să dai acum, mi se pare absolut ridicol acest mod de a-ți începe mandatul și justifica neputința. Aseară am văzut într-un platou de televiziune un alt politician moralist, care a găsit vinovatul pentru dezastrul din capitală.

Nu comentez cât de penibil pare în ochii bucureștenilor primarul Ciucu atunci când se plânge că nu-i răspunde la telefon Primarul General, însă să vină și să spună că Bucureștiul este paralizat din cauza mafiei de la cadastru și să insinueze că aceasta a fost creată și susținută de PMP, este deja mult prea mult! Am prezentat aceste două exemple care ilustrează un anumit tip jalnic de abordare, iar încercarea de a pune pe umerii unui partid care a făcut ce trebuie în vreme de criză, mi se pare exagerat și de aceea nu voi lăsa pe nimeni să-și justifice neputința aruncând cu noroi spre partidul pe care l-am condus”, menționează Eugen Tomac.

Claudiu Năsui a trimis Corpul de Control la Centrul Naţional de Învăţământ Turistic: „Nu face nimic pe bani mulţi!“

Claudiu Năsui, ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, spune că a trimis Corpul de Control la Centrul Naţional de Învăţământ Turistic, declarând că este o instituţie care ”nu face nimic pe bani mulţi”, iar cheltuielile cu personalul sunt colosale.

”Nu mai trebuie să acceptăm să-şi bată cineva joc de banii contribuabililor. Acum câteva zile, Digi24 a reluat un reportaj care îmi scăpase. CNIT, o companie de stat din subordinea Ministerului Economiei, nu face nimic pe bani mulţi. Compania există de mulţi ani şi ar trebui, în teorie, să se ocupe de cursuri pentru specializarea personalului din turism, cursuri de turism de stat. Iată cam cum arată compania în cifre. Da, citiţi bine. Zerourile sunt activitatea pentru ceea ce ar fi trebuit să facă firma de stat.

În teorie, trebuia să livreze cursuri. În realitate, din 2012 au organizat un total de 3 cursuri şi au format un număr de 47 de persoane. Din 2012. Compania a avut 20 de posturi în 2019, majoritatea de conducere sau administrative”, scrie Claudiu Năsui pe Facebook.
Adauga un comentariu