News Flash:

"Eurodans '99", o manifestare coregrafica de mare anvergura internationala

1 Octombrie 1999
1318 Vizualizari | 0 Comentarii
Cu ani in urma, unul dintre "nebunii marilor orase", pe numele sau Dan Brezuleanu, fost balerin la Opera Romana din Iasi, a pornit o campanie pentru recunoasterea baletului ca o arta deosebit de grea si de frumoasa. El a infiintat cu eforturi deosebite, care i-au macinat sanatatea, unica manifestare de acest gen din Romania si din sud-estul Europei, Festivalul international de creatie coregrafica. Tot el a infiintat prima revista de coregrafie din tara. Trecut prematur in lumea umbrelor, la inceputul acestui an, cel care a fost fondatorul Fundatiei coregrafice romana a lasat in urma traditia unui festival de rasunet international si un continuator de mare noblete sufleteasca: Nina Brezuleanu. Cea de a opta editie, intitulata "Eurodans '99", va avea loc 8-13 octombrie si va cuprinde 15 spectacole extraordinare. - Cum v-ati angajat in aceasta intreprindere pentru ca, banuim, organizarea unui asemenea festival international necesita eforturi deosebite? - Sotul meu a iubit foarte mult aceasta arta si a dorit sa faca ceva pentru ea. Arta dansului este foarte marginalizata la noi si pentru faptul ca nu avem un reprezentant in minister. Nu m-am gindit niciodata sa conduc aceasta fundatie si nici sa ajung directorul acestui festival. Dar, cind dl. Florin Cintic, consilier sef al Inspectoratului judetean pentru cultura a declarat la un post de televiziune ca o data cu moartea sotului va disparea si festivalul, m-am incapatinat si mi-am zis ca trebuie sa continui aceasta munca. - La festival vor participa balerini din Marea Britanie, Austria, Elvetia, Danemarca, Franta, S.U.A., Ungaria, Estonia si, bineinteles, Romania, in total 100 de invitati. Aceasta presupune si un efort financiar deosebit. Cine sint sponsorii? - Anul acesta, ca niciodata, am primit 26 de casete video din toata lumea. Selectia a fost foarte riguroasa. Am fost la Ministerul Tineretului, Ministerul Educatiei Nationale si la Ministerul Culturii. Nu am primit nici un ban de la aceste ministere. Nimeni nu intelege aceasta arta sau pur si simplu sint nepasatori. Am mers la toate filialele din iasi ale partidelor politice chiar daca eu sint apolitica. Dan Cirlan, consilier municipal, mi-a spus: "Cu toate ca nu am nici bani de salarii, va dau trei milioane de lei". Un sprijin substantial am primit de la Fundatia pentru o Societate Deschisa (7.000 de dolari), Fundatia Pro Helvetia (2.000 de dolari). Cind am apelat la primarie (care a inclus festivalul in Sarbatorile Iasului si se lauda cu acesta) si la Consiliul Judetean mi s-au promis niste bani dar promisiunile nu s-au indeplinit. - Reintorcindu-ne la actuala editie a festivalului, va rog sa-mi spuneti unde se vor desfasura spectacolele? - Avem sprijinul Centrului Cultural Francez, care ne-a ajutat foarte mult inca de la prima editie (1992), al Teatrului "Luceafarul" si, nu in ultimul rind, al Operei Romane. Din juriul festivalului fac parte personalitati marcante din domeniul artei coregrafice, printre care Gigi Caciuleanu, presedintele juriului, plecat acum 20 de ani din tara in Franta, Lise Brenner (S.U.A), Raluca Ianegic si Vivia Sandulescu - ambele de la Universitatea de Arte, Teatru si Film din Bucuresti. Cu prilejul festivalului va fi scoasa revista intitulata "Dans Festival", pe care o vom difuza tuturor ambasadelor, precum si tuturor solicitantilor din tarile neparticipante din anul acesta. - Rasfoind fisele, care contin numele participantilor, consemnam debuturi. Sinteti balerina, aveti ochiul format; exista talente in arta aceasta a baletului? - Avem foarte multe talente. Din pacate, dupa ce-si termina studiile, absolventii pleaca in strainatate. La Opera Romana nu se pot angaja cu un salariu de 500.000 de lei pe luna. Statul roman ii scoleste si nu se foloseste de ei. Festivalul nostru vrea sa demonstreze tocmai valoarea balerinilor romani in confruntarea directa cu cei din alte tari. Mizam si pe ajutorul posturilor de televiziune care, sint sigura, se vor apleca si asupra acestei manifestari de amploare si vor avea spatiul pentru emisiuni dedicate baletului (dar nu dupa miezul noptii ca pina acum). Sper sa indeplinim unul dintre obiectivele pentru care a luptat regretatul meu sot si pentru care lupt si eu, acela referitor la crearea la Iasi a unui centru european coregrafic. Orasul nostru merita o asemenea institutie. Magda OLTEANU
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1494 (s) | 22 queries | Mysql time :0.034676 (s)