News Flash:

Eurofermierii LaDorna risca sa piarda noua milioane Euro

14 Octombrie 2006
892 Vizualizari | 0 Comentarii
Jean Valvis
• La sfarsitul lunii septembrie, 84 de fermieri LaDorna, dintre care 27 din Iasi, au solicitat Agentiei SAPARD prelungirea termenului de finalizare a lucrarilor sustinand ca lucrarile au fost intarziate din cauza firmei de constructii, SC Bincons SRL din Ploiesti • "Eu tin foarte mult la acest proiect, am investit foarte mult in el si mi-am luat angajamentul fata de colaboratorii mei fermieri ca nu-i voi parasi", a declarat ieri pentru ZIUA de Iasi Jean Valvis, presedintele grupului LaDorna


Eurofermierii grupului LaDorna din Iasi, dar si din alte judete risca sa piarda o finantarea SAPARD de peste 9 milioane Euro. La sfarsitul lunii septembrie, 84 de fermieri au solicitat Agentiei SAPARD prelungirea termenului de finalizare a lucrarilor, sustinand ca acestea au fost intarziate din cauza firmei de constructii, SC Bincons SRL din Ploiesti.

Deocamdata, Agentia SAPARD nu a dat nici un raspuns in acest sens, saptamana trecuta inspectorii de la Oficiile Judetene de Plati pentru Dezvoltare in Agricultura si Pescuit au evaluat situatia din teren, urmand ca decizia sa fie luata la Bucuresti. "Intr-adevar, au fost intarzieri in ceea ce priveste lucrarile de constructie a acestor ferme. Fermierii au contactat constructorul si s-au intalnit la Ploiesti. Dupa aceasta intalnire, firma de constructii a dat sub semnatura ca va finaliza lucrarile la toate fermele in termen de 90 de zile. A fost stabilit chiar si graficul lucrarilor. Eu tin foarte mult la acest proiect, am investit foarte mult in el si mi-am luat angajamentul fata de colaboratorii mei fermieri ca nu-i voi parasi", a declarat in exclusivitate pentru ZIUA de Iasi Jean Valvis, presedintele grupului LaDorna, actionar al echipei Rapid. Cele mai mari probleme in ceea ce priveste constructiile unitatilor le intampina fermierii din zona Moldovei. Constructiile au inceput in primavara in judetul Botosani, insa au apoi constructorul a hotarat sa mute santierele in zona Transilvania, apoi sa revina in Moldova.



Constructor incapatanat

"Intr-adevar, principala problema cu care ne confruntam este cea a prelungirii termenelor de catre SAPARD. Este un proiect complex, insa si constructorul a fost incapatanat. Pe de alta parte, nu stiu ce alta firma de constructii din tara ar fi putut sa realizeze un asemenea proiect, iar costurile pentru angajarea unei firme din afara ar fi fost foarte mari", a spus Valeriu Steriu, vicepresedintele grupului LaDorna, care se ocupa direct de Proiectul Eurofermelor. Initiativa grupului LaDorna de a construi microferme a pornit in anul 2003, cand intr-un an de zile au fost finalizate lucrarile la 34 euroferme de acest tip in judetul Suceava. Pentru ca investitia a avut succes, planul a fost continuat cu inca alte 84 de ferme in diferite judete, din care 27 locatii sunt la Iasi. In acest sens, in 2005 a inceput cel de-al doilea proiect, care prevede ca 50 la suta din investitie sa fie facuta cu fonduri SAPARD, iar cealalta jumatate din investitie sa fie suportata de catre fermieri printr-un credit bancar, credit ale carui dobanzi sa fie suportate in intregime de grupul LaDorna. "Investitia pentru construirea unei ferme ajunge la 110 mii Euro, in aceasta suma fiind incluse si animalele si echipamentele, tancuri de racire si mulgatori. Pentru cele 84 de ferme sunt platite lunar dobanzi bancare de aproximativ un miliard lei. Noi speram sa obtinem de la SAPARD prelungirea termenului de finalizare a lucrarilor. De asemenea, speram ca firma de constructii sa respecte angajamentul. Chiar daca constructia efectiva a fermelor va fi terminata in 90 de zile, noi mai avem nevoie de ceva timp ca sa terminam treaba, asta deoarece trebuie sa aducem animale si echipamente", a mai explicat Valeriu Steriu.


Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

constructor incapatanat
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1284 (s) | 24 queries | Mysql time :0.015075 (s)