Sport

Europa League: Egal spectaculos intre Viitorul si Vitesse Arnhem

Publicat: 26 iul. 2018
1

Viitorul Constanta a terminat la egalitate, scor 2-2, prima mansa a intalnirii cu Vitesse Arnhem, din turul doi preliminar al Europa League.

Trupa lui Gica Hagi a condus cu 2-0, insa a fost egalata in repriza secunda si a terminat in corzi partida, dupa eliminarea lui Andrei Artean.

La Ovidiu, cele doua formatii au oferit o partida palpitanta, cu patru goluri, o eliminare si multime de ocazii.

Scorul a fost deschis in finalul primei reprize, cand Dragus a marcat cu capul, dupa o centrare excelenta din partea stanga a lui Houri, intrat in locul accidentatului Matan.

La patru minute de la startul partii secunde, acealsi Dragus a dublat avantajul gazdelor, tot cu capul, de data aceasta dupa o centrare spectaculoasa a lui Achim.
Batavii au redus din diferenta peste 5 minute, prin Matavz, de asemenea cu o lovitura de cap.

Iar ultimul gol al meciului a fost, cum altfel, tot cu capul. Linssen a egalat in minutul 77, profitand de o greseala la marcaj a lui Lima.

Pe final, nou-intratul Artean, adus vara aceasta de la Timisoara, a intrat cu talpa asupra unui adversar si a fost trimis direct la cabine.

Mansa retur e programata saptamana viitoare, in Olanda.

Ati putut urmari, in direct pe site-ul Ziare.com, partida dintre FC Viitorul si Vitesse Arnhem, din cadrul primei manse a turului doi preliminar al Europa League.

Desfasurarea partidei:

min.90+3 – FINALUL MECIULUI

min.90 – Vor fi 3 minute de prelungiri.

min.90 – Ce ocazie! Thelander reia peste poarta din doar cativa metri!
INFO: Rupere de nori la Constanta. Sa speram ca partida nu se va intrerupe.

min.83 – BARA VITESSE! Viitorul scapa cu bine dupa o faza extrem de periculoasa, la care olandezii au lovit bara transversala, iar apoi Cojocaru a salvat in extremis!

min.79 – Cartonas rosu pentru Artean (Viitorul)! Mijlocasul constantenilor are o interventie cu talpa asupra unui adversar si vede direct cartonasul rosu!

min.77 – Houri trimite putin pe langa poarta adversa.

min.73 – Dubla schimbare la Viitorul: ies Lima si Dragus, intra Artean si Luchin.

min.72 – GOOOL VITESSE!!! Linssen marcheaza cu capul de langa Lima si egaleaza situatia pe tabela de marcaj!!!

min.72 – Houri suteaza de la marginea careului, insa portarul oaspetilor e la post si retine cu siguranta.
min.69 – Ce ocazie! Ianis Hagi da pe langa minge din pozitie excelenta, iar apoi Vlad Achim suteaza mult peste poarta din interiorul careului!

min.66 – Goalkeeperul Viitorului are o interventie buna la un sut al lui Matavz.

min.57 – Cojocaru retine cu dificultate o centrare din partea dreapta a lui Bruns.

min.54 – GOOOL VITESSE!!! Matavz reduce din diferenta cu o lovitura de cap din 8 metri!!!

min.49 – GOOOOOL VIITORUL!!! Dragus finalizeaza cu capul din apropiere o executie superba a lui Achim!!!

A INCEPUT REPRIZA A DOUA

—————————————-

min.45+2 – FINALUL PRIMEI REPRIZE

min.45+1 – Cojocaru respinge la un sut in forta al lui Buettner.

min.45 – Vom avea doua minute de prelungire.
min.44 – GOOOOOL VIITORUL!!! Dragus marcheaza cu capul din cativa metri, dupa o centrare excelenta din partea stanga a lui Houri!!!

min.41 – Ianis Hagi suteaza de la 20 de metri, insa mingea se duce mult peste poarta.

min.39 – Buettner respinge mingea cu mana in propriul careu, dar arbitrul nu vede si lasa jocul sa continue! Penalti clar refuzat constantenilor!

min.37 – Ocazie uriasa ratata de Viitorul! Dragus trimite direct in portar din doar cativa metri!

min.35 – O noua ocazie importanta irosita de olandezi! Din pozitie buna, Matavz reia cu capul pe langa poarta!

min.33 – Vina are o actiune buna, incheiat cu un sut frumos, dar pe langa poarta batavilor.

min.30 – Schimbare la Viitorul: a iesit Matan, accidentat, a intrat Lyes Houri.
min.29 – Eduardo prinde fara mari probleme la un sut de la distanta al lui Baluta.

min.26 – Ce ocazie! Mladen are o interventie salvatoare la o reluare din apropiere a lui Matavz.

min.23 – Meci echilibrat intre cele doua echipe, lipsit pana acum de ocazii importante.

min.11 – Vina reia frumos, dar mingea se duce mult peste poarta.

min.5 – Dragus se grabeste si suteaza slab dintr-o pozitie favorabila.

min.5 – O prima ocazie pentru olandezi! Bruns trece de putin pe langa o centrare din partea stanga!

ora 17:59 – A INCEPUT PARTIDA

INFO: Partida are loc la Ovidiu si e transmisa in direct la TV de postul TVR 1.

INFO: Mansa secunda e programata peste o saptamana, in Olanda.

ECHIPELE:

FC VIITORUL: Cojocaru – Lima, Tiru, Mladen, de Nooijer – Achim, Baluta, Vina – Ianis Hagi, Dragus, Matan.
VITESSE ARNHHEM: Eduardo – Karavaev, Thelander, Clarke-Salter, Buettner – Foor, Serero – Beerens, Bruns, Linssen – Matavz.
Antrenor: Leonid Slutsky.

Arbitru: Davide Massa (Italia) .





Adauga un comentariu