Actualitate

Evaluare Națională 2020 – sesiunea specială: Astăzi sunt afișate rezultatele

Publicat: 02 iul. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Evaluare Națională 2020 - sesiunea specială Astăzi sunt afișate rezultatele
Evaluare Națională 2020 - sesiunea specială: Astăzi sunt afișate rezultatele

Evaluare Națională 2020 – sesiunea specială. Rezultatele sesiunii speciale a examenului vor fi afișate astăzi, până la ora 12.00.

Potrivit Regulamentului general privind protecția datelor – RGPD, precum și cu solicitarea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, Ministerul Educației și Cercetării este obligat să nu mai facă publcie numele candidaților. Ministerul Educației și Cercetării va afișa rezultatele elevilor obținute în urma susținerii examenelor naționale cu anonimizarea numelui și a prenumelui.

Contestațiile la sesiunea specială a Evaluării Naționale 2020 pot fi depuse / transmise astăzi, în intervalul orar 14.00 – 20.00 prin mijloace electronice. După rezolvarea contesțaiilor, rezultatele finale vor fi afișate sâmbătă, 4 iulie.

Prima probă a examenului, la Limba și literatura română, la care s-au prezentat 170 de elevi, a avut loc luni, iar marți și miercuri au fost organizate probele la Matematică și la Limba și literatura maternă. La sesiunea normală a Evaluării Naționale 76.2% dintre candidați au obținut medii peste 5.

Evaluare Națională 2020 – sesiunea specială:

Un număr de 21 de absolvenți ai clasei a VIII-a au susținut Evaluarea Națională 2020, la această etapă specială, la nivelul județului Iași. Probele de evaluare s-au desfășurat, la nivelul județului Iași, în două centre de examen situate în municipiul Iași, respectiv în Pașcani.

Situația finală la Evaluarea Națională 2020 Iași, publicată pe 27 iunie, arată că din cele 388 de teze la Limba și literatura română reevaluate în urma contestațiilor, 284 au primit note mai mari decât la evaluarea inițială,17 au rămas notate la fel, iar 87 au primit o notă mai mică. Pentru disciplina Matematică, din cele 256 de teze pentru care s-au depus contestații, 186 au primit note mai mari decât la evaluarea inițială,16 au rămas la fel, iar 54 au primit o notă mai mică.

Reguli speciale la Evaluarea Națională 2020

La sesiunea specială a Evaluării Naționale 2020, în centrele de examen s-au respectat aceleaşi reguli de distanţare, dezinfecţie şi triaj ca la sesiunea anterioară.

Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de două ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev. Probele sunt monitorizate audio-video şi sunt organizate cu respectarea tuturor măsurilor de prevenţie şi protecţie stabilite în contextul pandemiei cu noul coronavirus.

Media generală obţinută în urma susţinerii Evaluării Naţionale are o pondere de 80% în calculul mediei de admitere în clasa a IX-a. Absolvenţii clasei a VIII-a îşi vor putea continua studiile în învăţământul liceal sau profesional, fiind asigurate locuri, prin cifra de şcolarizare aprobată, pentru toţi elevii care au finalizat ciclul gimnazial.

Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora. Rezultatele finale din cadrul Evaluării Naționale 2020, etapa specială, pentru absolvenți de clasa a VIII-a, vor fi afișate sâmbătă, 4 iulie. Se impune a fi menționat și faptul că elevii care participă la această etapă specială a Evaluării Naționale 2020 au șanse egale cu cei din etapa anterioară. Asta în ceea ce privește participarea la admiterea în învățământul liceal care se va desfășura în perioada 2-16 iulie 2020.

Ministerul Educaţiei şi Cercetării a pus la dispoziţia celor interesaţi, o linie TELVERDE – 0800801100 – pentru sesizarea eventualelor nereguli privind desfăşurarea Evaluării Naţionale. Numărul va fi disponibil în perioada 29 iunie – 2 iulie, între orele 8:00 – 16:00, iar vineri, 3 iulie, între orele 8:00 -14:00.

Adauga un comentariu