Stiri si curiozitati

Evaluarea Naţională 2020. Iată programul complet al sesiunii speciale

Publicat: 10 iun. 2020
Examen Evaluarea Nationala sesiune speciala
Evaluarea nationala 2020 program sesiune speciala

În acest an avem parte de o premieră în sistemul de învăţământul românesc. Evaluarea Naţională 2020 va avea o sesiune specială al cărei program a fost stabilit. Aceasta sesiune specială este dedicată elevilor care în ziua examenului au fost depistaţi cu temperatura peste 37,3 grade, sunt internați sau se află în carantină  în ziua examenelor din sesiunea oficială de Evaluare Națională.

Sesiunea specială a Evaluării Naţionale 2020 va avea loc începând cu data de 29 iunie, la două săptămâni după sesiunea oficială.

Monica Anisie, ministrul educaţiei, a ţinut să precizeze faptul că acei elevi care au susţinut deja o probă în cadrul primei sesiuni, iar din motive medicale nu au reuşit să ducă la bun final examenul nu vor fi nevoiţi să reia acea probă în cadrul sesiunii speciale.

“Ceea ce vreau să spun foarte clar pentru elevi şi pentru părinţi este faptul că la etapa specială organizată fie pentru Evaluarea Naţională, fie pentru examenul de Bacalaureat probele se recunosc dacă cumva elevul a participat la una dintre ele. Deci este foarte important să ştie elevul şi părintele că nu va mai reluă, dacă deja a susţinut prima probă de Limba şi literatura Română, să spunem, pe 15 iunie la Evaluarea Naţională şi la proba naţională să spunem că are 37,3 şi este recomandat să meargă la mediul de familie să vadă care este problemă medicală, în momentul în care participă la etapa specială nu mai este nevoie să dea şi proba de limba română”, a declarat Monica Anisie.

Ministrul Educaţiei a ţinut să asigure pe toată lumea de faptul că ă elevii care vor susţine Evaluarea Naţională în a doua etapă, cea specială, nu vor fi în niciun fel prejudiciaţi în ceea ce priveşte admiterea la liceu.

Evaluarea naţională 2020 – Program sesiune specială

Calendarul pentru sesiunea specială a Evaluării Naţionale 2020 a fost comunicat de către
Ministerul Educației și Cercetării.

Înscrierile vor avea loc în perioada 22-26 iunie.

Proba scrisă de Limba și literatura română va fi susţinută pe 29 iunie, în data de 30 iunie, cea la matematică, iar pe 1 iulie, proba scrisă la Limba și literatura maternă.

Rezultatele pentru sesiunea specială a Evaluării Naţionale vor fi afișate pe 2 iulie, iar contestațiile vor fi judecate până pe 4 iulie.

”La aceste sesiuni speciale, vor participa doar absolvenții care au avut temperatura peste maximul admis, au fost în izolare, carantină sau cei care nu au participat în prima sesiune din alte motive medicale”, se arată într-un ordin semnat de ministrul Monica Anisie.

Programul complet al sesiunii speciale a Evaluării Naţionale

22-26 iunie 2020 – înscrierea candidaţilor

29 iunie 2020 – Limba şi literatura română

30 iunie 2020 – Matematică

1 iulie 2020 – Limba şi literatura maternă

2 iulie 2020 – afişarea rezultatelor (ora 12.00)

2 iulie 2020 – depunerea contestaţiilor (între orele 14.00 – 19.00)

4 iulie 2020 – afişarea rezultatelor finale (după ora 12.00).





Adauga un comentariu