News Flash:

Evaluarea sanatatii populatiei va fi un esec

27 Iulie 2007
1146 Vizualizari | 1 Comentarii
Desi mai sunt doar cateva zile pana la sfarsitul lunii, iesenii nascuti in luna iulie nu s-au grabit sa mearga sa-si faca analizele medicale gratuite incluse in Programul National de Evaluare a Sanatatii. Dupa cum au afirmat unii dintre medicii de familie, in unele cartiere sau comune, nici jumatate dintre iesenii care trebuiau sa vina la cabinetul medicului de familie nu s-au prezentat la doctor. Pe de o parte, medicii sustin ca este perioada concediilor si multe familii sunt plecate in vacanta, iar pe de alta parte, multi ieseni sunt plecati la munca in strainatate. "Deocamdata nu avem toate datele concrete, pentru ca raportarea finala de la medici se face la sfarsitul fiecarei luni. Ne asteptam sa avem astfel de rezultate pentru ca este perioada concediilor, dar sunt si multi ieseni plecati la munca in strainatate", a declarat ieri Marius Voicescu, purtator de cuvant la Autoritatea de Sanatate Publica. O parte dintre ieseni nu a primit inca prin posta scrisoarea medicala cu care trebuie sa se prezinte la medicul de familie. "Spre exemplu, eu sunt nascut pe 14 iulie si am primit din timp scrisoarea medicala. Probleme majore nu au fost la noi decat cazuri in care, in mediul rural, au existat persoane cu acelasi nume si nu s-a putut face distinctia sau situatii in care adresele au fost gresite, datorita bazei de date a ministerului. Impreuna cu cei de la Serviciul de Evidenta Informatizata a Persoanei am incercat sa gasim acele persoane", a declarat Iulian Ivan, directorul Directiei Regionale de Posta Iasi. Programul National de Evaluare a Sanatatii se desfasoara pe perioada a 15 luni si fiecare iesean are obligatia de a merge sa-si faca un set de analize gratuite, in valoare de 62 RON, banii fiind suportati din bugetul Ministerului Sanatatii Publice. Indiferent daca populatia este sau nu asigurata are dreptul sa-si faca aceste analize doar prin simpla prezenta la unul dintre cabinetele de familie din cartierul sau localitatea de domiciliu. In judetul Iasi, 32 de laboratoare private si din sistemul public, au incheiat contract cu Casa de Asigurari de Sanatate pentru efectuarea analizelor medicale pentru populatie.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (1)

gigi  | #16145
sunt nascut in luna iulie si nu am primit scrisoarea medicala. ce fac? poate cineva sa dea un raspuns. sunt sigur ca dupa ce se va sfirsi luna iulie, voi primi scrisoarea cu o data pe ea care, surpriza, va fi luna iulie, astfel incit mai marii sanatatii sa dea vina pe mine ca nu am facut analizele.
SANATATE si numai bine
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1503 (s) | 22 queries | Mysql time :0.039122 (s)