Local

Evaziune fiscală la cote impresionante făcută de membrii clanului țigănesc Stănescu prin intermediul firmei Darini Pent SRL

Publicat: 11 sept. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Evaziune fiscală la cote impresionante făcută de membrii clanului țigănesc Stănescu prin intermediul firmei Darini Pent SRL
Membrii clanului țigănesc Stănescu, care controlează Darini Pent SRL, sunt judecați pentru evaziune fiscală

Mai mulți membri ai clanului țigănesc Stănescu sunt acuzați de evaziune fiscală prin intermediul firmei Darini Pent SRL din Iași. Administrată în acte de Lucreția Stănescu, compania cu sediul în localitatea Grajduri care se ocupă de comerțul cu ridicata al diverselor produse fără nicio specializare a eliberat facturi fiscale fără să vândă sau să cumpere vreun produs fizic

Firma Darini Pent SRL cu sediul în localitatea Grajduri din Iași a intrat în vizorul autorităților fiscale, care i-au acuzat pe cei din spatele companiei, și anume membrii clanului țigănesc Stănescu, de evaziune fiscală. Firma a fost înființată în anul 2009 și a avut brusc o cifră de afaceri de 6,1 milioane de lei fără să aibă niciun angajat. Firma administrată în acte de Lucreția Stănescu are ca domeniu de activitate „comerțul cu ridicata al diverselor produse fără nicio specializare” și trebuie să achite statului datorii de 1.844.946 lei.
Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași i-a dat în judecată pe mai mulți membri ai clanului țigănesc Stănescu, care s-au aflat în spatele acestei firme care a eliberat facturi fiscale în mod fictiv. Astfel, Ferma Stănescu, Nadia Stănescu, Mihai Natașa și Darini Pent SRL au fost acuzați de evaziune fiscală.

Membrii clanului țigănesc Stănescu au încercat să scape basma curată

Aceștia au încercat să scape basma curată contestând în instanță probele aduse în dosarul de evaziune fiscală, însă magistrații de la Curtea de Apel Iași au considerat că cererile sunt nefondate, iar probele sunt legale.

„Constată legalitatea administrării probelor în cursul urmăririi penale și legalitatea efectuării actelor de urmărire penală privind pe inculpații: Stănescu Ferma, trimis în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală și de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată (6 acte materiale); Mihai Natașa, trimisă în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată (2 acte materiale), și – Stănescu Nadia, trimisă în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală și de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată ( 8 acte materiale)”, se arată în decizia magistraților de la Curtea de Apel Iași.

Darini Pent SRL din Iași elibera facturi pentru produse care nu există

Firma care nu a avut niciodată angajați a eliberat ani de zile facturi pentru produse fictive, făcând evaziune fiscală și decontări ilegale de TVA.
Controlată inițial în acte de Nadia Stănescu, Darini Pent SRL a fost mai apoi cedată către Lucreția Stănescu.

„Doamna Stănescu Lucreția a luat la cunoștință de situația financiar contabilă a societății comerciale și de patrimoniul acesteia (activ și pasiv), a preluat întreaga arhivă de la înființare și până în prezent și se obligă să achite datoriile societății”, se menționează în actele societății Darini Pent SRL cu sediul în Grajduri.

În numeroase situații, firma a colaborat cu societăți din domeniul construcțiilor și de colectare a deșeurilor recuperabile.

Adauga un comentariu