News Flash:

Evaziune la Vama

24 Noiembrie 2007
3380 Vizualizari | 1 Comentarii
Evaziune la Vama
• Serviciul Verificari Interne deruleaza o ancheta la Vama Albita pentru a clarifica rambursari ilegale de TVA in suma de aproape un milion Euro • Petru Tarcea este vamesul asupra caruia planeaza principalele suspiciuni privind aceasta evaziune • O firma vasluiana este suspectata ca a importat usturoi din China, pe care l-a exportat in Austria si pentru care a cerut rambursarea taxei pe valoarea adaugata, desi marfa nu era produsa in Romania
Conform informatiilor detinute in exclusivitate de reporterii ZIUA de Iasi, Petru Tarcea, vames la Vama Albita, face obiectul unor cercetari privind clarificarea unor acuzatii de evaziune fiscala evaluata la circa un milion de Euro. Este vorba de rambursarea de la bugetul de stat a acestei sume catre o firma din judetul Vaslui, conform datelor detinute in prezent, care a exportat usturoi in Austria, primind de la bugetul de stat contravaloarea TVA. In mod normal, pentru exportul produselor provenite din Romania, statul ramburseaza exportatorului contravaloarea TVA, in conditiile in care exportul are loc fara ca importatorul din strainatate sa plateasca aceasta taxa. Controlul din prezent de la Vama Albita verifica datele conform carora usturoiul exportat in Austria nu ar fi provenit din Romania, ci ar fi fost importat, la randul sau, din China. Cu alte cuvinte, importatorul a adus usturoiul in Romania, fara plata TVA, l-a trecut in acte ca fiind achizitionat de aici, a platit TVA catre producator, taxa pentru care a cerut rambursarea de la bugetul de stat, ajungandu-se in acest fel la acuzatiile de evaziune fiscala de aproape un milion Euro. Contactata ieri, telefonic, Elena Cotea, purtatorul de cuvant al Directiei Judetene de Accize si Operatiuni Vamale Iasi, nu a facut nici un fel de comentariu referitor la aceasta situatie, confirmand doar ca vamesul Petru Tarcea este in concediu medical pana la sfarsitul lunii. Oricum, exista informatii verificate ca la Albita se desfasoara de cateva zile o actiune a unui echipaj de la Serviciul Verificari Interne. Trebuie precizat ca Tarcea este unul dintre vamesii veniti de la Directia Judeteana de Accize si Operatiuni Vamale Arad, in urma cu circa un an, dupa ce numarul vamesilor la frontiera de vest a Romaniei a fost redus ca urmare a aderarii la UE. Tarcea ar fi al doilea vames aradean implicat intr-o asemenea ancheta, dupa ce la mijlocul lunii mai 2007, un coleg de-al sau, Adelin Vlai, a fost anchetat pentru acte de coruptie dupa ce a fost acuzat ca a favorizat intrarea in Romania a unor mari cantitati de tigari de contrabanda. La peste o jumatate de an de la aceasta ancheta, nu a fost dat nimic publicitatii, existand acuzatii ca ancheta a fost musamalizata, mai ales in conditiile in care Adelin Vlai este fiul sefului Sectiei Urmariri Penale de la unul dintre Parchetele din Arad. Ramane de vazut care va fi evolutia evenimentelor in cazul evaziunii fiscale de care este suspectat Petru Tarcea si, mai ales, care sunt rezultatele anchetei in care a fost implicat Adelin Vlai. Vom reveni.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (1)

Fost vames  | #23923
Nu s-a schimbat nimic, aceeasi mizerie, aceiasi nemernici, acelasi sistem. Pot sa ma felicit ca avut curajul de a ma rupe de mizeria de-acolo, alegand o tara civilizata in loc. Pacat ca nu se face nimic bun.
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1648 (s) | 22 queries | Mysql time :0.041053 (s)