Actualitate

Eveniment de marca la Iasi! Romania s-a intalnit cu Germania in Cupa Europeana a Natiunilor

Publicat: 11 mart. 2016

Eveniment de marca la Iasi! Nationala de rugby a Romaniei s-a intalnit ieri, de la ora 14.00, cu formatia Germaniei, in Cupa Europeana a Natiunilor. Partida s-a disputat pe arena Emil Alexandrescu, din dealul Copoului, iar intrarea spectatorilor a fost libera. Vineri, la sediul Primariei Municipiului Iasi, a avut loc conferinta de presa ce a prefatat meciul dintre Romania si Germania din Cupa Europeana a Natiunilor, de sambata (in direct pe Dolce Sport 1). La conferinta au participat Haralambie Dumitras, presedintele Federatiei Romane de Rugby, Mihai Chirica, primarul municipiului Iasi, capitanul Romaniei, Stelian Burcea si Ovidiu Tonita, legendarul jucator care va disputa maine ultimul meci la echipa nationala. 

„Ma bucur pentru primirea de care am avut parte aici si multumesc inca o data publicului minunat care a fost alaturi de noi la meciul cu Rusia. Sunt fericit ca baietii si-au gasit reperele aici, la Iasi si au facut-o cu multa daruire si dragoste, devenind acele modele de care toti au nevoie. Le urez sa faca un meci bun si cu Germania, un meci de care sa isi aminteasca si prin care sa bucure publicul venit la meci. Lui Tonita ii multumesc pentru tot ce a facut la echipa nationala si sper sa ramana aproape de rugbyul romanesc”, a declarat Haralambie Dumitras, presedintele FRR.

„Este un motiv de mandrie pentru noi ca echipa Romaniei a reusit sa relanseze rugbyul romanesc la Iasi prin acea victorie categorica in fata Rusiei. Am regasit peste 7.000 de ieseni in tribune care au strigat si au simtit romaneste, bucuria fiind cu atat mai mare cu cat victoria a fost in fata Rusiei, si la zero. As zice chiar ca a fost un moment de mandrie istorica pentru noi. Asteptarile de la meciul cu Germania sunt cel putin la fel de mari, pentru ca ei vor veni motivati sa faca un meci bun, va fi o provocare si mai mare. Speram ca toti iesenii sa vina pe Stadionul Emil Alexandrescu, eu am lansat invitatia la toata lumea cu care m-am intalnit in aceste doua saptamani”, a declarat Mihai Chirica, primarul municipiului Iasi.

Stejarii i-au asteaptat pe ieseni sa-i sustina din tribune

„Dupa experienta meciului cu Rusia, atmosfera si suportrul grozav, speram sa fie la fel cu Germania. Acesta este un meci important pentru noi pentru ca ne da sansa sa terminam pe locul 2 in clasamentul cumulate, dar si sa jucam pentru trofeu cu Georgia, saptamana viitoare. Stim ca Germania are o echipa buna, anul trecut a fost un meci de uzura la ei, din care sper ca baietii sa fi invatat multe. Sunt onorat sa fiu antrenorul lui Tonita la ultimul sau meci, la echipa nationala. Este un jucator mare, intotdeauna gata sa dea 100% in antrenamente si joc, ne-a fost de ajutor la Cupa Mondiala si sunt convins ca sambata, Toni va avea un cuvant important de spus”, a declarat Lynn Howells, antrenorul Romaniei.

„Vrem sa facem o impresie buna maine in meciul de maine. Pentru Germania, aceasta partida va avea o miza aparte, pentru ca isi va juca inca o sansa pentru ramanerea in prima divizie, iar pentru noi obiectivul este de a castiga editia din acest an a CEN-ului, si pentru asta trebuie sa obtinem victoria. Asteptam ca lumea sa vina la meci, a fost o atmosfera incredibila la meciul cu Rusia, si tocmai de aceea avem nevoie de sustinerea dvs, avem nevoie sa fiti alaturi de noi”, a declarat vineri si Stelian Burcea, capitanul Romaniei.

Ovidiu Tonita se retrage la Iasi

Meciul cu Germania are o semnificatie aparte pentru Ovidiu Tonita, Stejarul care se va retrage sambata oficial de la echipa nationala. In ce priveste Primul XV, sunt cinci modificari fata de meciul cu Rusia, care a avut loc tot la Iasi. Astfel, in prima linie Eugen Capatana va incepe meciul din postura de taloneur, apoi in linia a doua apare ca noutate Marius Antonescu, iar in linia a treia este de remarcat prezenta lui Ovidiu Tonita. In ce priveste treisferturile, Adrian Apostol incepe meciul ca „aripa”, iar Ionut Botezatu este fundasul echipei. Echipa va fi condusa in teren de capitanul Stelian Burcea.
“Ma simt onorat sa fiu aici, am mari emotii si imi place sa zic ca m-am intors putin acasa, dupa o perioada mai lunga de umblat prin lume. Sunt un privilegiat al acestui sport pentru ca mi-a dat foarte multe, am si muncit, e adevarat, dar am avut parte de absolut tot ce mi-am dorit. Vreau sa multumesc tuturor pentru ceea ce s-a organizat legat de meciul de sambata, Federatiei Romane de Rugby, staff-ului si Primariei Municipiului Iasi. Sunt mandru ca imi voi termina cariera internationala in locul de unde am plecat, Moldova”, a declarat Ovidiu Tonita, jucatorul care a participat la cinci editii ale Cupei Mondiale.

Echipa Romaniei

1. Constantin Pristavita (Stiinta Baia Mare), 2. Eugen Capatana (Timisoara Saracens), 3. Horatiu Pungea (Oyonnax), 4. Valentin Poparlan (Timisoara Saracens), 5. Marius Antonescu (Tarbes)  6. Ovidiu Tonita (Carcassonne), 7. Viorel Lucaci (CSA Steaua Bucuresti) 8. Stelian Burcea (Timisoara Saracens) (C), 9. Valentin Calafeteanu (Timisoara Saracens), 10. Jody Rose (Timisoara Saracens), 11. Stephen Shennan (Timisoara Saracens), 12. Florin Vlaicu (Calvisano), 13. Paula Kinikinilau (Timisoara Saracens), 14. Adrian Apostol (Stiinta Baia Mare), 15. Ionut Botezatu (Stiinta Baia Mare).
Rezerve : 16. Andrei Radoi (Timisoara Saracens), 17. Mihai Dico (Stiinta Baia Mare), 18. Paul Rusu (CSM Stiinta Baia Mare), 19. Johan Van Heerden (Stiinta Baia Mare), 20. Andrei Gorcioaia (Valence d’Agen), 21. Tudorel Bratu (Dinamo), 22. Ovidiu Melniciuc (U Cluj), 23. Florin Ionita (CSA Steaua Bucuresti).



loading...

Comentarii
Adauga un comentariu