News Flash:

Evenimente internationale gazduite de Universitatea Cuza

28 Decembrie 2005
793 Vizualizari | 0 Comentarii
Universitatea Al. I. Cuza din Iasi va fi gazda mai multor evenimente internationale in anul 2006. Cert este ca pana la sfarsitul lunii ianuarie 2006 reprezentantii conducerii institutiei de invatamant superior trebuie sa definitiveze lista evenimentelor, pentru a o putea trimite la Ministerul Educatiei si Cercetarii (MEC) pentru cofinantare. Una dintre cele mai interestante manifestari gazduite de Universitatea Al. I. Cuza (UAIC) va aduce in prim plan fizica medicala. Evenimentul a fost programat a se desfasura in luna iunie, la propunerea organizatiei franceze "Fizicieni fara frontiera". De asemenea, tot cu o colaborare din partea universitarilor francezi, Universitatea Cuza va gazdui o scoala de vara in care vor fi discutate problemele de mediu. Un alt eveniment important programat pentru anul 2006, dar cu finantare japoneza, va avea loc in luna septembrie. Atunci, reprezentanti ai cinci universitati membre ale consortiului InterAcademica vor fi prezenti la UAIC pentru a pune la punct problemele de cercetare academica. Trebuie mentionat ca unul dintre cele mai importante evenimente internationale gazduite de UAIC in acest an a fost Expo Fusion, expozitie care a adus la Iasi modelul tridimensional al primului reactor de fuziune nucleara ce va fi construit in Franta. Marilena ROJNITA
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.4655 (s) | 22 queries | Mysql time :0.334474 (s)