News Flash:

Excedent istoric la Fortele de Munca

14 Februarie 2001
1236 Vizualizari | 0 Comentarii
•Cheltuielile au fost mai mici decat veniturile realizate, datorita scaderii numarului celor care beneficiaza de plati compensatorii •Este pentru prima oara in ultimii patru ani cand agentia ramane cu bani la sfarsitul unui an

Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca (AJOFM) Iasi a incheiat anul trecut cu un excedent de 18 miliarde lei. Veniturile totale realizate s-au ridicat la 242 de miliarde lei, din care au fost cheltuite numai 223 de miliarde lei. In vara anului trecut, Executivul a emis o Ordonanta prin care aria platilor compensatorii se restrangea considerabil. Singurele societati la care disponibilizarile colective se mai pot face cu acordarea de salarii compensatorii sunt cele incluse in programul RICOP, privind restructurarea industriala si reconversia profesionala. In Iasi, acestea sunt in numar de cinci, Antibiotice, Fortus, Terom, Nicolina si Comtom Tomesti. La Antibiotice va urma in aceste zile un nou val de disponibilizari, inscrierile pe lista facandu-se, potrivit directorului Ioan Nani, benevol, la fiecare sfarsit de an.
"Excedentul s-a datorat, in mare parte, scaderii platilor salariilor compensatorii. Daca in prima parte a anului trecut se achitau lunar celor disponibilizati cu Ordonanta aproximativ zece miliarde lei, catre sfarsitul anului sumele platite lunar s-au ridicat numai la 3,5 miliarde lei", a precizat Maria Mihnea, directorul executiv al AJOFM Iasi. Este pentru prima oara in ultimii patru ani cand agentia incheie anul cu excedent financiar, sumele de bani ramase urmand a fi folosite cu precadere pentru o serie de masuri active in ceea ce priveste combaterea somajului. Printre intentiile noului ministru al Muncii si Solidaritatii Sociale se numara eliminarea ajutorului de integrare profesionala si a alocatiei de sprijin, coroborata cu prelungirea acordarii ajutorului de somaj pe o perioada de 12 luni, de la noua luni cat era pana in prezent. In plus, in ceea ce priveste platile compensatorii, s-a propus ca banii sa fie acordati in doua transe, 50% la data disponibilizarii, iar restul de 50% la data reangajarii sau in momentul in care persoana in cauza incepe o afacere pe cont propriu, dupa ce in ultimii patru ani sumele au fost platite integral sau in rate lunare.
Daca toti agentii economici ar plati contributia pentru fondul de somaj, bugetul alocat pentru plata somerilor si combaterea acestui adevarat flagel ar fi mai consistent, restantele inregistrate la data de 31 decembrie 2000 ridicandu-se la nu mai putin de 124 de miliarde lei.
Pentru anul in curs inca nu a fost stabilit un buget, insa, spre deosebire de anul trecut, bani pentru combaterea somajului exista. "In prezent, cheltuielile AJOFM se efectueaza in limita a 8,3% din bugetul de cheltuieli de anul trecut", a mai spus Maria Mihnea.
Mihai ANDREI
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1396 (s) | 24 queries | Mysql time :0.019418 (s)

loading...