Local

Exclusiv! Fostul episcop al Huşilor, Cornel „Bârlădeanu” și fostul arhimandrit Sebastian Jitaru, arestați preventiv pentru 30 de zile

Publicat: 22 mai 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Exclusiv Fostul episcop al Huşilor Cornel Bârlădeanu și fostul arhimandrit Sebastian Jitaru arestați preventiv pentru 30 de zile

Fostul episcop al Huşilor, Cornel „Bârlădeanu” și fostul arhimadrit Sebastian Jitaru au fost arestați preventiv pentru 30 de zile.

Ex-episcopul de Huși, Cornel Onilă, cunoscut drept Cornel „Bârlădeanu’”, a venit ieri la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași alături de avocatul său, Liviu Bran. După mai bine de o oră de audieri, Cornel Onilă a fost reținut pentru 24 de ore, pentru agresiuni sexuale, în dosarul intitulat generic „Sex în chilie”. Pe lângă fostul episcop de Huși, la Parchet a fost adus și Sebastian Cristi Jitaru, fost arhimandrit al Catedralei Episcopale din Huși, care are calitatea de suspect în același dosar

Detaliile incredibile din ancheta ce îl vizează pe fostul episcop de Huși, Cornel Onilă, cunoscut și ca „Bârlădeanu’”! Anchetatorii au dispus ieri reținerea lui Cornel Onilă timp de 24 de ore, pentru viol și agresiune sexuală. Surse judiciare spun că, în urmă cu mai bine de 3 ani, când Cornel „Bârlădeanu’” era profesor la Seminarul Teologic Ortodox „Ioan Gură de Aur”, din Huși, acesta ar fi obligat un elev să întrețină raporturi sexuale cu el. Aceleași surse afirmă că, în caz contrar, elevul ar fi fost amenințat cu repetenția sau, mai rău, cu exmatricularea.

Fostul episcop a venit liniștit la Parchet, alături de avocatul Liviu Bran

Fostul episcop de Huși, Cornel Onilă, a ajuns ieri, la ora 13:51, la sediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași. Alături de el se afla avocatul Liviu Bran. De fapt, ex-episcopul fusese citat de aproximativ o lună în dosarul intitulat generic „Sex în chilie„. Din cauza izbucnirii pandemiei de coronavirus și a declarării stării de urgență, audierea lui Cornel Onilă, cunoscut și drept Cornel „Bârlădeanu’”, a fost amânată de către anchetatorii ieșeni.

Adauga un comentariu