News Flash:

EXCLUSIV! La Iasi se PREGATESTE o afacere de peste ZECE MILIOANE de lei. BANII vor fi folositi intr-o maniera SPECTACULOASA pentru oras - FOTO

19 Iunie 2017
4539 Vizualizari | 2 Comentarii
• In mai putin de o luna, la Iasi vor fi demarate procedurile de licitatii oficiale, de catre o institutie cheie • La mijloc e vorba de nu mai putin de 11 milioane de lei • Dupa Palatul Culturii, aceasta este cea mai mare suma care se aloca pentru restaurarea si reabilitarea a trei case, celebre in toata tara • Doua dintre ele au apartinut celor mai mari primari ai urbei • Pe de alta parte, cea de-a treia este unicat pe plan national

Luna viitoare, Consiliul Judetean (CJ) Iasi va demara o licitatie publica pentru consolidarea, reabilitarea si restaurarea a trei dintre cele mai valoroase case din judet. Este vorba de Casa Dosoftei - pentru care a fost estimata o suma de 2 milioane de lei, Casa Vasile Pogor - 5 milioane de lei si Casa Nicolae Gane - 4 milioane de lei.

Banii vor proveni atat din bugetul CJ, cat si din fonduri europene. De precizat ca imobilele sunt cladiri de patrimoniu si sunt inscrise in Lista Monumentelor Istorice (LMI). 

Citeste si : Marturii si povesti speciale cu PRIMARUL Iasului. Imaginile si DETALIILE sunt extrem de rare - FOTO



Detalii despre locul unde a trait faimosul primar Gane
 
Situata la intersectia vechilor strazi Butu si Coroi, în prezent Nicolae Gane si Vasile Pogor, cladirea solemna de la nr. 22A, construita la mijlocul secolului al XIX-lea, defineste un triunghi al reperelor junimiste iesene, conservând memoria unuia dintre cei mai importanti reprezentanti ai sai: Nicolae Gane.

"Rând pe rând, aici au fost gazduite Consulatul francez, sub directia lui Victor-Thomas Place, Directia Silvica, diferite servicii ale primariei municipiului, iar între 1872 si 1916 a fost chiar locuinta primarului, senatorului, academicianului si prozatorului Nicolae Gane. Temporar, aici au avut loc si cateva dintre sedintele Junimii. Pe de alta parte, la 13 octombrie 1993, aici este inaugurat Muzeul Nicolae Gane, acum în regim de conservare. Despre personalitatea lui Gane se poate vorbi accentuând macar doua ipostaze: rolul sau la dezvoltarea prozei românesti, a nuvelisticii în special, a memorialisticii, conturând imaginea unui scriitor modern al epocii, cu deschidere spre literatura universala, cu o excelenta traducere personala a «Infernului» de Dante Alighieri, si sectiunea care da dimensiunea calitatii sale de primar în cele cinci legislaturi, care l-au impus ca fiind cel mai longeviv în functie dintre primarii alesi pana la 1944", povesteste muzeograful Anca Maria Buzea.

Citeste si : Cazuri senzationale la Iasi. Milionarii Iasului ar da orice sa poata pune mana pe ele - GALERIE FOTO



Casa Pogor, locul unde a aparut faimoasa Societate Literara "Junimea"

Pe de alta parte, Casa Vasile Pogor este sediul muzeului cu acelasi nume, avand ca obiect Literatura romana moderna si contemporana, dar preponderent perioada marilor clasici, a Societatii Literare "Junimea". Cladirea a fost construita in 1850, de catre vornicul Vasile Pogor, impreuna cu sotia sa, Zoe.

Aceasta data este atestata printr-o piatra hexagonala, descoperita cu ocazia sapaturilor efectuate in vederea restaurarii, pe care se afla inscriptia cu caractere chirilice: "V. Pogor - 1850 si sotia sa, Zoe". Imobilul are un bogat si lung istoric, legat de viata culturala a Iasului, fiind loc de intalnire pentru intelectualitatea orasului, sediul Societatii Literare "Junimea" (1863) si al revistei "Convorbiri literare" (1867).

Dintre oamenii de cultura care au frecventat cercul junimist, amintim mai intai pe cei cinci intemeietori: Titu Maiorescu, Vasile Pogor, P. P. Carp, Th. Rosetti, Iacob Negruzzi, apoi Mihai Eminescu, Ion Creanga, I. L. Caragiale, Ioan Slavici, Vasile Alecsandri, Vasile Conta, A. D. Xenopol sau N. Gane. Vasile Pogor a vandut imobilul si parcul inconjurator Mariei Moruzzi Cuza, mama viitorului istoric Gh. I. Bratianu (fiul prim-ministrului I. I. C. Bratianu, infaptuitorul Marii Uniri a Statelor Romane, dupa Primul Razboi Mondial) si discipol al lui N. Iorga. Dupa anul 1906, casa a fost modificata.

Citeste si : EXCLUSIV! Fotografii rare, de colectie! Aceste imagini au fost surprinse in urma cu un secol pe principala artera a Iasului



Frumoasa "Casa cu arcade", din centrul fostei capitale a Moldovei

In acest context, restaurarea vizeaza si Casa Dosoftei, numita "Casa cu arcade", imobil ridicat undeva la mijlocul secolului al XVIII-lea. Concret, "Casa tiparnita" a mitropolitului Dosoftei a fost inclusa pe lista monumentelor istorice din judetul Iasi abia in anul 2004, având codul de clasificare IS-II-m-A-03963. Pe aceasta lista este trecut 1677 ca an al construirii edificiului.

Cercetatorii Nestor Vornicescu si Petru Comarnescu au considerat ca aici ar fi fost locuinta mitropolitului carturar Dosoftei Barila (1671-1674, 1675-1686) sau ca aici ar fi functionat, între anii 1679 si 1686, prima tiparnita din Moldova, înfiintata de catre acesta si unde au fost tiparite: "Dumnezeiasca Liturghie (1679, 1683), "Psaltirea de-nteles" (1680), Molitalvnic de-nteles (1683), "Parimiile preste an" (1683) si "Viata si petriaceria sfintilor" (1682-1686).

Totusi, sapaturile arheologice efectuate în perioada 1966 - 1968, atat în interiorul casei, cat si pe latura sa estica, au anulat aceasta ipoteza. De mentionat ca, in a doua jumatate a secolului al XVII-lea, pe locul cladirii a existat un cimitir.

Citeste si : Destinul uluitor al unei case din centrul Iasului! Dovezile sunt unice - FOTO



Transformata in dugheana

De-a lungul vremii, chiar daca la inceput a avut o utilitate pur religioasa si culturala, Casa Dosoftei a capatat si un rol comercial. Aceasta cladire din piatra a facut parte, intr-adevar, din ansamblul Manastirii Sfantul Nicolae Domnesc. Ea are si astazi, pe fatada, intre micile ferestre, crenelurile vechiului zid de incinta, guri de tragere pentru arcuri sau pusti.

Amplasarea cladirii pe cea mai importanta artera comerciala a vechii capitale, Ulita Sfanta Vineri (Anastasie Panu de astazi - n.r.), si-a spus cuvantul. In secolul al XVIII-lea, fatada cladirii a fost schimbata, fiind amenajat porticul cu arcade de pe fata spre Ulita. Astfel, casa dobandea aspectul si functionalitatea unei bolti negustoresti, precum cele de pe ulitele Istanbulului sau din zona Balcanilor.

O litografie de la 1845, realizata de desenatorul francez J. Rey, reda atmosfera comerciala a Ulitei Sfanta Vineri. "Imaginea este centrata chiar pe «Casa cu arcade», devenita acum dugheana. Casa este reprezentativa pentru arhitectura negustoreasca a orasului, asemenea cladiri fiind, odinioara, numeroase pe strazile Iasilor", mentioneaza si istoricul Sorin Iftimi.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

Galerie Foto

11_Casa_N._Gane_
consiliul judetean licitatie reabilitarea suma gane fonduri europene
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (2)

Viorel  | #610691
Spectaculos.
Spectaculos vor disparea banii. Ruinele vor ramane la fel.
"Nu sunt fonduri"..
rve  | #610732
Dar Casa Pogor a fost restaurata complet acum vre-o 12 - 14ani sub tutela Mariei Zup .A ajuns asa o ruina in timpul asta?
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1570 (s) | 24 queries | Mysql time :0.019432 (s)