Local

EXCLUSIV! Lovitură de teatru în cazul suspecţilor de jafuri! Ce decizie au luat judecătorii! GALERIE FOTO / VIDEO

Publicat: 15 mai 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii

Patru indivizi bănuiţi de comiterea unor jafuri au fost duşi în faţa judecătorilor, cu propunere de arestare preventivă. Zilele trecute, poliţiştii ieşeni au desfăşurat patru percheziţii domiciliare, în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări pentru furt calificat în formă continuată

Lovitură de teatru în cazul suspecţilor de jafuri reţinuţi recent de oamenii legii! Judecătorii ieşeni au respins vineri seară propunerea de arestare preventivă a celor patru indivizi.

Exclusiv! Iată cum furau, hoţii, materialele de construcţii! Au fost duși pentru propunerea arestării preventive – GALERIE FOTO, VIDEO

„Instanţa respinge propunerea formulată de Parchetul de pe lîngă Judecătoria Iaşi privind luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpaţii Albu Costel, Aioniţoaiei Mihai, Bătăuşu Ionuţ şi Alicsandrescu Petronel. Dispune luarea măsurii preventive a arestului la domiciliu faţă de inculpatul Albu Costel, pe o durată de 30 zile. Dispune luarea măsurii preventive a controlului judiciar faţă de inculpaţii Bătăuşu Ionuţ şi Alicsandrescu Petronel, pe o durată de 60 de zile. Respinge propunerea de arestare preventivă formulată cu privire la inculpatul Aioniţoaie Mihai”, au precizat judecătorii ieşeni. Decizia nu este definitivă, putând fi contestată.

Suspectaţi de jafuri

Patru indivizi care au fost încătuşaţi recent pentru furturi au fost duşi ieri după-amiază în faţa judecătorilor, cu propunere de arestare preventivă. Pe 14 mai 2020, agenţii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale şi Secţiei II de Poliţie Rurală Ciurea, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi, au desfăşurat patru percheziţii domiciliare, pe raza comunelor Mogoşeşti şi Miroslava, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat în formă continuată.

Exclusiv! Fiul unui primar din Iaşi, victima celor patru hoţi! Ce au furat aceştia

„Din investigaţiile efectuate a rezultat că, în perioada februarie – aprilie 2020, patru bărbaţi cu vârste între 23 şi 46 de ani ar fi pătruns pe timp de noapte, prin efracţie sau escaladare, în imobile cu destinaţie de locuinţe sau aflate în construcţie, precum şi într-un depozit cu materiale de construcţii, de unde ar fi furat mai multe bunuri (scule electrice, materiale de construcţii, centrale termice, obiecte sanitare etc.), cauzând un prejudiciu total de aproximativ 190.000 de lei”, a declarat ieri Ioana Bîlea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Iaşi.

Reprezentanţii IPJ Iaşi au mai afirmat că, în urma percheziţiilor, au fost ridicate mai multe mijloace materiale de probă, iar cei patru bărbaţi au fost duşi la audieri.

„Pe baza probatoriului administrat în cauză, cei patru bărbaţi cercetaţi pentru comiterea faptelor amintite au fost reţinuţi de poliţişti pentru 24 de ore, fiind duşi în arest. Aceştia au fost prezentaţi, cu propuneri legale, Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi. Activităţile au beneficiat de sprijinul Unităţii Teritoriale de Analiză a Informaţii şi Brigăzii de Operaţiuni Speciale, iar la acţiune au participat luptători din cadrul Serviciului de Acţiuni Speciale Iaşi. Cercetările continuă”, au adăugat anchetatorii.

Adauga un comentariu