Eveniment-Social

EXCLUSIV. Noul Jeep Renegade cu pret de la 19.716 Euro (TVA inclus)

Publicat: 30 mart. 2015
1
Jeep intra pe un nou teritoriu odata cu lansarea celui mai mic model din gama sa. O revenire la origini, noul Jeep Renegade fiind privit ca un urmas de drept al celebrului Willys MB, unul din primele modele folosite de armata americana incepand cu 1941 si intrat in legenda. Willys-ul este modelul care i-a inspirat pe designerii Jeep in crearea noului Renegade. Iar tema care se regaseste peste tot in noul Renegade este X-ul obsesiv folosit atat in designul stopurilor si farurilor. Acest X este un simbol preluat de pe canistra de benzina a batranului Willys, canistra ce era in dotarea standard a modelelor din 1941.
Motor / Transmisie
Europenii vor prefera noul Renegade cu motorizare diesel, iar Jeep a ales doua propulsoare Multijet. Unul de 1.6 litri si 120 CP si al doilea de 2.0 litri in doua variante de putere 140 si 170 CP. Noul Renegade va fi oferit atat cu transmisie 4×2 pentru cei care nu au de gand sa paraseasca prea des asfaltul, dar si cu sistem 4×4 de doua feluri. Modelele Renegade normale folosesc un sistem de tractiune integrala numit 4WD Active Drive, in timp ce varianta suprema numita Jeep Renegade Trailhawk foloseste un sistem mai adecvat off-roading-ului numit 4WD Active Low.
Performante
Echipat cu motorul de 2.0 litri Multijet de 140 CP si cutia de viteze automata cu noua trepte, noul Jeep Renegade dovedeste ca nu este doar un mic si simpatic SUV. Ofera performante mai mult decat decente avand nevoie de 10.2 secunde pentru a atinge 100 km/ora, iar viteza maxima este de 182 km/ora.
Interior
Renegade este un Jeep atipic. Nu ofera luxul dintr-un Grand Cherokee, dar nici interiorul spartan al unui Wrangler. Este un automobil normal cu un interior pe masura. In ciuda dimensiunilor exterioare mici, interiorul se prezinta promitator cu loc suficient pentru cinci pasageri adulti. Materialele folosite la interior de calitate buna. Plasticul abunda, dar este in general moale si suficient de placut la atingere. Interiorul abunda de detalii simpatice in stilul Jeep, ca de exemplu zona rosie a turometrului fiind desenata ca si cand ar fi fost improscata cu noroi. Mai exista logo-ul „Since 1941” amplasat deasupra consolei centrale, dar si grila Jeep si farurile rotunde amplasata langa boxele de pe portiere. Portbagajul lui Renegade ofera un volum de 350 litri, decent pentru dimensiunile masinii. La nevoie, bancheta se poate rabata, iar pentru cei care chiar au nevoie si de mai mult spatiu, pot alege un portbagaj extern din catalogul de accesorii Jeep.
Pret de achizitie 
Pentru piata romaneasca, preturile pentru noul Jeep Renegade incep de la 19.716 euro (TVA inclus). Acest pret este valabil pentru modelul de baza cu motor pe benzina 1.6 E-TorQ 110 CP 4×2 in echipare Sport. Cea mai scumpa versiune este cea dedicata off-roadului Trailhawk 2.0 Multijet 170 CP pentru care trebuie achitat 35.500 euro.
Siguranta
Jeep Renegade a fost testat pentru siguranta de catre EuroNCAP, a obtinut scorul maxim de cinci stele. Pachetul de masuri de siguranta este complet, noul Jeep Renegade oferind sase airbaguri in dotarea standard plus clasicul sistem electronic ESC (Electronic Stability Control). Renegade mai ofera avertizare pentru unghiul mort la depasire, cruise control adaptiv si sistem de evitare a accidentului iminent numit Forward Collision Warning – Plus, o premiera in aceasta categorie.
Tinuta de drum
Cea mai placuta surpriza oferita de micul Jeep este tinuta de drum. Renegade are o suspensie placuta si foarte bine reglata pentru realitatile europene. Renegade ruleaza excelent pe autostrada. Dimensiunile compacte de doar 4.23 metri lungime, fac din Renegade un automobil bine adaptat si mediului urban, acolo unde cel mai probabil isi va petrece cea mai mare parte a timpului. 
Tehnologie
Renegade este un model foarte important pentru Jeep si acest lucru se vede si in efortul pe care compania americana detinuta de Fiat l-a facut in echiparea acestui model cu cele mai noi tehnologii disponibile. 
Design
La capitolul design, echipa care a desenat cel mai mic Jeep a reusit sa il integreze perfect in gama unui constructor care construieste doar SUV-uri. Este un automobil unisex, putand fi folosit de oricine, in orice mediu. Se potriveste si in mediul urban, dar si in padure sau in desert. Poate fi personalizat cu ajutorul accesoriilor din catalogul Jeep si pot fi alese culori neutre militare sau culori puternice aprinse. www.autopadova.ro



Adauga un comentariu