Titlurile zilei

Exclusiv! Povestea necenzurată a tânărului care a ajuns călare în centrul Iașului! Nu avea cu ce ajunge la soția lui, care abia născuse! A fost dat jos din tramvai din cauza regulilor privind COVID-19! – FOTO, VIDEO

Publicat: 27 mart. 2020

Reporterii BZI l-au găsit pe bărbatul filmat călare pe cal în Iași. Povestea tânărului este de-a dreptul impresionantă. Are doi copii, iar zilele trecute soția lui l-a adus pe lume pe cel de-al treilea. Este de loc din Răducăneni, însă de ceva vreme locuiește în cartierul Dalas din Iași. Se descurcă greu, iar veniturile îi ajung de la o zi la alta. Calul pe care l-a calărit îi aduce în fiecare zi mâncarea necesară familiei

Sergiu Ion Ciobotariu este un tânăr care a ajuns peste noapte o mică „vedetă”. Bărbatul, de loc din comuna ieșeană Răducăneni, a fost surprins zilele trecute călare pe un cal, pe străzile Iașului. Tânărul a aflat că soția lui, internată la o maternitate din Iași, a adus pe lume un băiețel. A vrut neapărat să-și vadă fiul. A încercat să ia un mijloc de transport în comun, însă nu a fost lăsat.

„Am încercat să iau un tramvai. Nu m-au lăsat. Nu am avut bani să iau un taxi. M-am întors acasă și m-am urcat pe cal. Prima data m-a oprit un echipaj de Poliție. I-a fost milă de mine și m-au lăsat să plec. Pe urmă m-a oprit un echipaj de la Poliția Locală. Au râs de mine, m-au luat la mișto. Mai apoi m-a mai oprit un echipaj, au fost de treabă. Nu m-au amendat. Au înțeles că am o urgență și nu am avut altă variantă”, a spus Sergiu.

Tânărul a ajuns într-un final la soția lui, la maternitate. I-a lăsat ce a avut și a plecat spre casă.

„Pe data de 25 martie, în timp ce se aflau în timpul atribuțiunilor de serviciu, polițiștii locali din cadrul Poliției Locale Iași au identificat un tânăr de 22 de ani, care se deplasa cu un cal pe raza municipiului Iași. Tânărul a prezentat polițiștilor o declarație pe propria răspundere, completată în conformitate cu Ordonanța Militară 3/2020, dar față de acesta a fost dispusă măsura sancționării contravenționale, în coformitate cu HCL 198/2000”, au precizat autoritățile.

Luptă pentru supraviețuire

Polițiștii nu l-au sancționat pe bărbat. I-au aplicat un avertisment. Reporterii BZI au mers la Răducăneni, însă nu l-au găsit pe bărbat acasă. Câțiva vecini au precizat că acesta s-a mutat la Iași, de ceva vreme. Mai exact în zona cartierului Dalas. Reporterii BZI au mers în zonă, dar inițial nu l-au găsit pe bărbat acasă. Vecinii au spus că bărbatul a plecat la muncă, chiar cu animalul pe care l-a „folosit” în drumul său spre maternitate. La un moment dat, Sergiu s-a întors acasă, la cei doi copii pe care îi are deja.

„Am fost plecat la muncă… În fiecare zi plec la muncă cu calul… Fac cam 30 de lei pe zi, nu mai mult. Când am aflat că a născut, am mers să-i duc de mâncare”, a mai spus bărbatul.

De precizat este faptul că Sergiu a început să construiască o casă de câțiva metri pătrați. A ridicat doar o parte din pereți și mai are mult de lucru. Nu are bani să finalizeze totul, dar muncește pentru asta.

„Tot ce fac, fac pentru copii. Am trei acum, am nevoie de o casă. Trăim greu acum, dar nu avem ce face… muncesc cât pot”, a mai spus tânărul.

În orice caz, bărbatul a devenit peste noapte un exemplu. A încercat prin orice mijloace să ajungă la soția sa și la copilul său nou-născut. Sergiu și familia sa au nevoie de ajutor. Nu are condiții necesare pentru a-i crește pe cei trei copii ai săi și merită ajutat. Respect!





Comentarii
Adauga un comentariu