News Flash:

EXCLUSIV! Rasturnare de situatie intr-un dosar extrem de fierbinte! Procurorii de la DNA Iasi au schimbat macazul dupa sase ani de supraveghere!

20 Septembrie 2017
5101 Vizualizari | 1 Comentarii
Radu Lotrean si Simona Silviana Sermer
• Timp de sase ani procurorii DNA Iasi au monitorizat afacerilor derulate la aceasta societate • Au pus sub sechestru averea unora dintre cei mai influenti administratori judiciari din Romania • Dupa mai bine de sase ani de la debutul anchetei, procurorii au clasat dosarul care priveste devalizarea Fortus SA • In acest dosar erau cercetati doi administratori judiciari care ar fi vandut bunurile combinatului la preturi subevaluate • De asemenea, procurorii au cercetat modul in care directoarea combinatului a primit salarii colosale, desi nu s-a prezentat la munca • Ieri, judecatorii au ridicat toate sechestrele smecherilor implicati in aceasta poveste

In anul 2011 - 2012 era unul dintre cele mai importante dosare aflate in lucru la Directia Nationala Anticoruptie Iasi (DNA). Dupa sase ani de la debutul anchetei, procurorii ieseni au decis sa claseze dosarul care ii priveste pe doi dintre cei mai cunoscuti lichidatori judiciari din Romania.

Este vorba despre Radu Lotrean, asociat coordonator al Casei de Insolventa Transilvania, si Simona Silviana Sermer, reprezentantul firmei Sigma IPURL. Pe data de 24 septembrie 2012 a inceput urmarirea penala impotriva celor doi intr-un dosar instrumentat de anchetatorii de la DNA Iasi pe motiv ca au participat la devalizarea Fortus SA.

La momentul in care a inceput urmarirea penala le-a fost pus sechestru pe avere, pe case si pe conturile bancare. Autoritatea de Valorificare a Activelor Statului (AVAS) este actionarul majoritar al Fortus si a reclamat in anul 2011 ca cei doi lichidatori au creat un prejudiciu de aproximativ 2,3 milioane euro firmei mentionate.

Au fost vizate in principal tranzactiile facute catre doua firme care au cumparat mai multe utilaje si mijloace fixe. SC Mereva Tools SRL Piatra Neamt a cumparat un pachet de utilaje cu suma de 1,452 milioane euro, fara TVA, iar SC Colect Metal SRL Iasi a cumparat mai multe bunuri vandute ca fier vechi contra sumei de 450.000 euro, fara TVA.

Procurorii au sustinut initial ca aceste preturi au fost mult prea mici raportat la valoarea bunurilor vandute. Dupa aproximativ sase ani de ancheta, pe data de 8 mai 2017, procurorii ieseni au clasat dosarul, considerand ca cei doi lichidatori sunt nevinovati. In acelasi timp, procurorii au mentinut sechestul impus pe banii si bunurile celor doi.

Au scapat de sechestru

Nemultumiti de aceasta situatie, Lotrean si Sermer au contestat masura sechestrului. Ieri, judecatorii de la Tribunalul Iasi au admis cererea formulata de cei doi si au dispus ridicarea sechestrului.

"Admite cererea formulata de petentul Radu Lucian Lotrean privind ridicarea masurilor asiguratorii instituite în baza ordonantei procurorului din 24.09.2012 si mentinute prin ordonanta de clasare din 08.05.2017 din dosarul nr.102/P/2011 al Parchetului Înaltei Curti de Casatie si Justitie asupra bunurilor imobile si sumelor de bani, apartinând petentului si, în consecinta - ridica masura asiguratorie a popririi asupra sumelor de bani din conturile bancare ale petentului Radu-Lucian Lotrean", se arata in decizia judecatorilor.

In cursul zilei de ieri, reporterii BZI au discutat la telefon cu Simona Silviana Sermer si cu angajatii lui Radu Lotrean, insa nimeni nu a dorit sa-si exprime un punct de vedere oficial cu privire la ancheta derulata de procurorii DNA Iasi.

Acuzatiile procurorilor, neconfirmate in 2017

Licitatia de la care a pornit tot scandalul a avut loc in anul 2010. Administratorii judiciari ai fostului combinat emblematic al Iasului au vandut la preturi subevaluate bunurile societatii Fortus SA. Pachetul vandut catre SC Mereva Tools avea o valoare de piata de 2,703 milioane euro, fara TVA, si a fost vandut cu 1,425 milioane euro, fara TVA, iar pachetul vandut catre SC Colect Metal SRL avea o valoare de 726.000 euro, fara TVA, si a fost vandut pentru 450.000 lei. Doar din aceasta afacere ar fi iesit un prejudiciu de 1,83 milioane euro in dauna Fortus SA.

Pe de alta parte, in ordonanta de incepere a urmaririi penale, procurorii au aratat ca Radu Lotrean si Simona Silviana Sermer au platit din bugetul fabricii suma de 566.360 lei catre Silviu Popa Anton, reprezentantul CS Invest Consulting SRL, firma care a facut evaluarea bunurilor. Numai ca aceasta firma facea parte tot din grupul de firme afiliat Casei de Insolventa Transilvania, condusa de Lotrean. Practic, acesta ar fi incasat bani prin intermediul firmei de evaluare.

"Onorariul CITR Cluj Napoca era de zero lei si onorariul de succes de 5 la suta din sumele recuperate de la debitori sau din valorificarea partiala a patrimoniului. SC Fortus SA a fost prejudiciata cu suma in cauza", au precizat procurorii DNA Iasi.

O alta problema fierbinte generata de cei doi administratori judiciari a fost cea legata de sumele exagerate platite sub forma de salarii catre Marinela Chelu, fosta directoare a Fortus SA, membru in echipa Casei de Insolventa. "417.000 lei au fost achitati in favoarea numitei Chelu Marinelea. 247.263 lei remuneratie de manager, iar 149.465 lei cheltuieli de deplasare, transport aerian, cazare, in conditiile in care contractul cu aceasta a fost incheiat in baza unor obiective si indici de performanta prinsi in Planul de reorganizare, care nu a fost confirmat de catre judecatorul sindic, platile au fost efectuate fara a fi analizat realizarea indicilor de performanta, iar prezenta acesteia la sediul societatii a fost sporadica", au explicat procurorii de la DNA Iasi.

Peste toate acestea, Chelu ar fi vandut mai multe produse fabricate de Fortus la preturi mult mai mici decat costurile necesare productiei. Contractele de vanzare au fost incheiate in perioada iunie 2010 - martie 2011 cu compania Globe Incom Handels GmbH Germania, la pretul de 330.830 euro. Chiar daca toate aceste acuzatii pareau sa conduca la o trimitere in judecata, DNA Iasi nu a gasit probe suficiente pentru a face o asemenea miscare.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

dna radu lotrean sigma ipurl fortus sa avas firme utilaje preturi
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (1)

notna  | #625941
pe linga devalizarea tarii si vinderea ei la mezat, ce mare smecherie au facut cei prezentati in articol ?
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1377 (s) | 22 queries | Mysql time :0.014510 (s)