Titlurile zilei

Exclusiv! Un ieșean vrea daune de peste două milioane de lei de la un spital din Marea Britanie! Bărbatul spune că a fost la un pas de moarte din cauza unui malpraxis! – FOTO

Publicat: 24 ian. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii

Un spital din Marea Britanie a fost acționat în judecată la Iași. Reclamantul le-a cerut magistraților ieșeni să oblige unitatea medicală la plata unor daune materiale și morale, în cuantum de peste două milioane de lei. Ieșeanul a susținut că, în urmă cu mai bine de doi ani, a fost internat într-un spital din Bristol (Anglia), unde ar fi fost tratat execrabil

Un bărbat de 35 de ani din Iași a decis să acționeze în judecată o unitate medicală din Marea Britanie. Astfel, Gheorghe Ababei le-a solicitat magistraților din cadrul Judecătoriei Iași să oblige North Bristol NHS Trust și pe David Haydock la plata unor daune materiale de 500.000 de lei, a unor daune morale de 1,5 milioane de lei și a unei prestații lunare de 1.500 de euro.
Acțiunea în răspundere delictuală a fost depusă de bărbat în urmă cu câteva luni. Așadar, ieșeanul a solicitat, în contradictoriu cu cei doi pârâți, din Marea Britanie, precum și cu asiguratorul de răspundere profesională, obligarea la plata de daune.

„Am solicitat despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin culpa medicală a pârâților, constând în neluarea măsurilor necesare sau a tratamentelor corespunzătoare în perioada internării în Spitalul North Bristol NHS Trust, motiv pentru care mi-a fost agravată starea de sănătate”, a menționat bărbatul în cererea adresată Judecătoriei Iași.

Tratat cu paracetamol!

Ieșeanul a mai menționat că, pe data de 13 septembrie 2017, ar fi fost internat în Spitalul North Bristol NHS Trust, având probleme de sănătate. Bărbatul a adăugat că, în urma internării, starea sa de sănătate s-ar fi agravat din culpa reprezentanților unității medicale amintite.

Acesta a susținut că, înainte de a fi internat, a resimțit o durere abdominală puternică și că ar fi fost tratat de personalul medical cu paracetamol și morfină, după care ar fi fost externat ca vindecat. Numai că, spune ieșeanul, la scurt timp a resimțit aceleași dureri groaznice și s-ar fi întors la unitatea medicală, unde ar fi avut parte de același tratament. Reîntors în Iași, bărbatul a ajuns din nou la spital pe 1 octombrie 2017, de data aceasta la Unitatea de Primire a Urgențelor. Pe lângă spitalul ieșean, bărbatul a ajuns mai apoi și la cel din Cluj, el fiind diagnosticat cu pancreatită cronică acută.

Pe lângă faptul că a fost internat prin spitale vreme de mai bine de cinci luni, bărbatul a fost și supus unor intervenții chirurgicale, el susținând că principala culpă referitoare la starea sa au avut-o medicii englezi.

Ce au spus avocații

Avocatul britanicilor le-a solicitat magistraților să admită excepția necompetenței materiale a instanțelor de judecată din România cu privire la acest litigiu. Motivul invocat de reprezentantul pârâților a fost că reclamantul a susținut că ar fi fost victima unui malpraxis ce ar fi avut loc într-o unitate medicală de pe teritoriul Marii Britanii, mai exact în orașul Bristol.

„Instanța admite excepția necompetenței internaționale a instanțelor române. Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâții North Bristol NHS Trust, NHS Resolution și David Haydock, ca nefiind de competența instanțelor române”, au precizat magistrații din cadrul Judecătoriei Iași.

De remarcat este faptul că sentința nu este definitivă, aceasta putând fi contestată.

Potrivit Regulamentului UE nr. 1215/2012 al Parlamentului European și al Consiliului, din 12 decembrie 2012, privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială prevede că „o persoană care are domiciliul pe teritoriul unui stat membru poate fi acționată în Justiție într-un alt stat membru în materie delictuală și cvasidelictuală în fața instanțelor din locul în care s-a produs sau riscă să se producă fapta prejudiciabilă”.

Pe de altă parte, avocatul care îl reprezintă pe reclamant a afirmat ieri că speră că lucrurile se vor clarifica până la urmă în cadrul instanțelor din România, după ce sentința primei instanțe va fi atacată.

„Am încredere că instanțele române vor lămuri toate aspectele acestui caz, în care se analizează sănătatea și integritatea corporală a clientului, precum și tratamentele aplicate acestuia de către unitatea spitalicească din Marea Britanie, pentru perioada în care a fost internat. Dreptul la ocrotirea sănătății al unui cetățean român trebuie protejat, indiferent de țară”, a declarat avocatul Alexandru Ruță.

Adauga un comentariu