Titlurile zilei

EXCLUSIV! Un om de afaceri s-a trezit cu 5 milioane de euro peste noapte! Cea mai mare tranzacție de la începutul anului din Iași a fost parafată. Kaufland România nu s-a uitat la bani

Publicat: 08 apr. 2020

În cursul acestei săptămâni a fost finalizată tranzacția de la Moldomobila SA. Peste 12 milioane de euro au fost virate în contul lichidatorului judiciar de către reprezentanții Kaufland România. Contractul a fost semnat la un notariat public. Un om de afaceri din Iași va primi în cont suma de 5 milioane de euro

S-a tranșat cea mai mare tranzacție de la începutul anului în Iași”. Pe data de 9 martie, lichidatorul judiciar Management Reorganizare Lichidare Iași a scos la vânzare o parte din activele fabricii Moldomobila SA (6,4 hectare de teren + construcții) falimentată de către afaceristul ieșean Adrian Butucă. După o licitație maraton, cu 52 de strigări, activele au fost adjudecate în contul companiei Kaufland România. Prețul final: 59.385.150 lei, fără TVA, adică 12.371.906 euro, în condițiile în care procedura a început de la 8,1 milioane de euro. În cursul acestei săptămâni, Kaufland a semnat contractul cu lichidatorul judiciar, l-a înregistrat la un notariat public din Iași și a virat suma în totalitate. Existau ceva emoții privind finalizarea tranzacției. Vânzarea a avut loc înainte de declanșarea pandemiei COVID-19. Exista suspiciunea că reprezentanții Kaufland s-ar putea retrage din afacere. Însă, nu a fost așa.

Lichidatorul va împărți banii creditorilor

Urmează ca lichidatorul să împartă banii creditorilor. Asta înseamnă că Vasile Mihălceanu, patronul societății RAB Romanian Agricultural Business SRL, va încasa o sumă importantă, de aproape 5 milioane de euro. În trecut, Adrian Butucă a împrumutat de la Mihălceanu 3,5 milioane de euro, cu promisiunea că terenul de la Moldomobila va fi valorificat. Anii au trecut, iar Butucă nu a făcut nicio mișcare. Contractul de asociere presupunea și penalități de 1,5 milioane de euro, în cazul în care tranzacția nu ar mai fi avut loc. Tupeul lui Butucă a atins cote maxime când a contestat contractul în instanță. Dar, magistrații i-au dat dreptate lui Mihălceanu. Reporterii BZI au încercat să obțină un punct de vedere din partea lui Mihălceanu, dar acesta nu a putut fi contactat.

A vrut și patronul de la clubul Fratelli

De cumpărarea activelor a fost interesat și Bogdan Gheorghiu, patronul clubului Fratelli, care s-a prezentat la procedură cu societatea Concept SRL. Firma afaceristului are o cifră de afaceri de 14,6 milioane euro, profit de 3,8 milioane euro, conform datelor din 2018. La licitație, Gheorghiu s-a arătat destul de agitat, procedura desfășurându-se pe o perioadă de aproximativ cinci ore. Reprezentanții Kaufland au supralicitat, până când Gheorghiu a fost nevoit să renunțe. La procedură a venit și cel care a falimentat fabrica. Adrian Butucă s-a prezentat în calitate de creditor, chiar dacă nu este oficial în actele societății Arhiconstruct SRL. Edith Tunde Pop apare ca administrator în societate, adică angajata lui Butucă la editura Polirom și la Radio Hit. Butucă a fost însoțit de două gărzi de corp, care l-au așteptat pe toată durata licitației.

Urmează altă licitație

Lichidatorul a încercat să vândă pe data de 20 martie și cealaltă jumătate din amplasamentul Moldomobila, dar nu au fost ofertanți. Procedura va fi reluată în perioada următoare. Prețul de pornire este de 17,2 milioane de euro. Prețul este considerat de specialiști cu mult supraevaluat. Pe lângă teren, sunt scoase la vânzare și construcții cu o suprafață de 17.461 metri pătrați.

„La licitația publică pot să participe persoane fizice sau persoane juridice de drept privat/public, române sau străine. Persoanele juridice și fizice străine pot participa la licitație cu respectarea prevederilor legale în vigoare privind circulația juridică a terenurilor. Debitorul nu poate licita personal, nici prin alte persoane. O persoană care a formulat și semnat o scrisoare de intenție de participare la licitație recunoaște că este de acord și își însușește condițiile de participare prezentate de regulamentul de vânzare, caietul de sarcini, precum și faptul că a vizionat bunul și este de acord cu achiziționarea bunului în stadiul în care se regăsește acesta la data licitației”, se arată în anunțul lichidatorului judiciar.




Comentarii
  • Afacerist? AStA se numeste TEPAAAR!!! Un afacerist sesiza oportunitatea si dezvolta o fabrica de mobila profitabila .Un Millionar de carton vinde repede si nu ii mai asa de restul. Ne vindem pe cativa Euro… E mai bine sa taiem padurile, sa vindem lemnul la nemti si sa cumparam mobila de n ORI mai scumpa de la ei, in loc sa producem si sa vindem noi. Asta e esenta tare 🙁

Adauga un comentariu