News Flash:

Excrocheriile lui Frenchel

24 Ianuarie 2005
1050 Vizualizari | 0 Comentarii
•Fara a fi declarat punctul de lucru la Finantele Publice, fara sa le faca oamenilor contracte de munca, fara sa respecte cea mai mica prevedere legala, Frenchel foloseste fara rusine un grup de oameni creduli •Desi este o persoana dubioasa care are nu mai putin de patru identitati declarate, Frechel se lauda ca a reusit sa scape de un dosar penal pentru conducere fara permis •Cu cativa ani in urma, una dintre firmele din Pascani a lui Frenchel devenise un fel de plantatie pe care niste "negri" munceau pe branci contra unor salarii de mizerie, sub valoarea minima impusa de lege

Chiar in fata Fabricii de paine din Pascani, o sectie de confectii textile patronata de Mati Frenchel exploateaza si inseala cu buna stiinta aproximativ 50 de oameni. Fara a fi declarat punctul de lucru la Finantele Publice, fara sa le faca oamenilor contracte de munca, fara sa respecte cea mai mica prevedere legala, Frenchel se foloseste fara rusine un grup de oameni creduli, care n-au nici cea mai mica siguranta a locului de munca. Impreuna cu acolitii sai, Frenchel afirma ca n-are nici o teama de institutiile statului, avand Politia la cheremul lui. Mai mult, el sustine ca a scapat fara nici o problema desi i se intocmise dosar de conducere a unui autovehicul fara a avea permis de conducere.
La aceasta problema ar trebui sa raspunda Stefan Alexa, politistul sef al judetului. Chiar daca in urma cu cativa ani a fost depistat de politisti asupra faptului, Mati Frenchel a scapat de acuzatiile de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fara permis de conducere. Nici pana in prezent nu a fost luata vreo masura impotriva acestui infractor, care continua sa circule liber, in dispretul legii si al institutiilor statului, sfidand orice limita a bunului simt. La noua sectie din Pascani a lui Frenchel, nu exista nici o evidenta care sa prezinte situatia financiara, astfel incat se poate vorbi de o frauda fiscala uriasa. In acelasi timp, nici drepturile salariatilor nu sunt respectate, atata timp cat punctul de lucru nu a fost inregistrat si declarat, motiv pentru care nici contracte de munca nu pot fi intocmite.

Cine este Frenchel

Apropiat al unor investitori locali, a derulat importante afaceri din care se spune ca a castigat sume impresionabile. Chiar daca a fost asociat sau partener de afaceri cu mai multi oameni, nimeni nu stie cu certitudine care este adevarata identitate a acestuia si care sunt adevaratele sale intentii. De aceea, unii dintre apropiatii lui Frenchel sustin ca toate parteneriatele de afaceri au luat sfarsit inainte de a se concretiza. Un simplu element de identificare a acestui individ exista in arhivele autoritatilor din Iasi. Este vorba de un dosar penal intocmit de Politia municipiului Pascani pe numele cetateanului Solomon Marcu. Pe data de 21 ianuarie 2001, cu ocazia unui control de rutina, barbatul a fost depistat ca a condus un autoturism pe drumurile publice fara a avea permis de conducere. Luat pentru ancheta, acesta le-a spus politistilor ca are permis de conducere eliberat in Israel. Din aceasta cauza, dosarul nu a fost solutionat, deoarece nu a fost primit nici un raspuns oficial de la ambasadorul Romaniei in Israel. Din informatiile reporterilor cotidianului ZIUA de Iasi rezulta ca Solomon Marcu mai are pe rol un proces la Judecatoria Pascani pentru aceeasi acuzatie. Solomon Marcu sau Mati Frenchel sau Smuel Bogozlav sau Haimovici Smuel sunt doar cateva dintre identitatile acestui individ despre care unii spun ca il cunosc, dar nimeni nu stie cine este cu adevarat. Politia romana nu este inca lamurita cu cine are de-a face, din punct de vedere oficial. Ce se poate spune cu certitudine despre individul cu atatea identitati este ca in acest moment se plimba liber pe teritoriul romanesc, fara a fi tras la raspundere.

Sclavie sub haturile patronului

Haimovici - Bogozlav - Solomon - Frenchel, personajul despre care ZIUA de Iasi a publicat ample dezvaluiri, conform carora se ascunde sub cel putin patru nume, este cel care controla activitatea din cateva societati comerciale din judetul Iasi. Una dintre firme, din Pascani, devenise un fel de plantatie pe care niste "negri" munceau pe branci contra unor salarii de mizerie, sub valoarea minima impusa de lege. In acest context, nu mira pe nimeni ca o parte dintre salariatii acestei unitati nici macar nu erau angajati cu forme in regula. Situatia devenind insuportabila pentru cei peste 200 de oameni ce lucrau acolo, Inspectoratul Teritorial de Munca (ITM) al judetului Iasi a efectuat un control la sediul firmei din Pascani, descoperind ca unitatea practica o forma de iobagie mascata, in plin secol XXI. Unii dintre lucratorii unitatii pascanene sustin ca nu au fost incadrati cu un salariu de baza. Astfel, pentru angajati, ziua de salariu a ajuns aproape insuportabila. "Suntem platiti doar la norma. Daca lucram mult si bine, primim salarii mari. Nu am fost incadrati cu un salariu de baza, asa cum prevede legea", a afirmat V.M., unul dintre salariati. In urma controlului efectuat de catre inspectorii din cadrul ITM Iasi, la unitatea pascaneana in cauza au fost gasite 12 persoane care lucrau fara contract individual de munca.
Ovidiu NEMTANU
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :3.0120 (s) | 22 queries | Mysql time :2.885719 (s)