News Flash:

Executare silita la Nectar

18 Octombrie 2000
1326 Vizualizari | 0 Comentarii
Cu toate ca primarul Neculai Ratoi a pasat in dese randuri in posibilul salvator al Nectarului - totusi primii care s-au aruncat sa smulga o halca din societate au fost angajatii din subordinea acesteia. Astfel, chiar ieri, seful Serviciului Finante Publice Locale recte Mihai Bodoasca, fost consilier PDSR a incercat sa o ia inaintea tuturor. "Voi merge la Nectar unde voi purcede la o executare silita pentru a recupera suma pe care aceasta societate ne-o datoreaza. Debitul se ridica la peste 1 miliard lei si speram sa obtinem in schimbul acesteia unele bunuri cum ar fi un trailer si o macara ca tot are primaria nevoie de acestea", a declarat Mihai Bodoasca, seful Finantelor Publice Locale. Dar, spre surprinderea sa, societatea a dat chix datorita faptului ca nu exista nici o hotarare judecatoreasca in acest sens. Mai mult, majoritatea bunurilor sunt gajate printr-un imprumut facut anul trecut. "Pentru mine modul cum a fost pusa problema de seful finantelor a fost cu totul surprinzatoare. Majoritatea bunurilor pe care le are Nectar sunt gajate printr-un credit luat de la BCR in valoare de 9 miliarde de lei si care in prezent datorita dobanzilor a ajuns la aproximativ 14 miliarde. Deci nu au ce lua. In plus, executarea se face numai printr-o hotarare judecatoreasca si numai in prezenta executorului judecatoresc", ne-a declarat directorul general Radu Stefanescu. In rest, situatia societatii se agraveaza pe zi ce trece, odata cu trecerea timpului, scade posibilitatea de a porni utilajele si asa invechite ale fabricii de zahar tot mai mult. La ultima intalnire dintre sindicalisti si patronat, acesta din urma a considerat ca nu va mai porni societatea daca Guvernul nu ia in consideratie faptul de a anula cele 60 de miliarde lei datorii. Ori, mai plastic spus, "statul a facut datoriile, statul sa le anuleze", dupa cum s-a exprimat Catalin Micula, unul dintre patronii European Drinks. Muncitorii care mai sperau intr-o salvare s-au demoralizat de mult si isi cauta fiecare serviciu in alta parte, in speranta unor vremuri mai bune.
Sorin URSAN
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1398 (s) | 22 queries | Mysql time :0.013615 (s)