Economic Local

Executorii reiau vânzarea unui apartament din cartierul Dacia! Prețul de pornire a fost redus

Publicat: 24 iun. 2022
_____ Vizualizări 1 Comentariu
Executorii reiau vânzarea unui apartament din cartierul Dacia Prețul de pornire a fost redus
Un apartament din cartierul Dacia este din nou scos la vânzare

Un apartament din cartierul Dacia este scos la vânzare de executorii judecătorești. Procedura a fost reluată, după ce nu s-au găsit ofertanți. Prețul de pornire a fost diminuat cu 25 la sută

Executorii judecătorești reiau licitațiile care nu au fost adjudecate din cauză că nu s-au prezentat ofertanți. Astfel, pe data de 20.07.2022 va fi reluată procedura pentru vânzarea unui apartament situat pe strada Sarmisegetuza, nr. 6, cartier Dacia, în blocul R12, scara C, etaj 3. Evaluatorii au stabilit un preț de pornire a procedurii de 207.677 lei, aproximativ 41.000 euro. Prețul a fost redus cu 25 la sută.

„Somăm pe toți cei care pretind vreun drept asupra imobilului urmărit să-l anunțe pe executorul judecătoresc înaintea datei stabilite pentru vânzare. Invităm pe toți cei care doresc să cumpere imobilul să se prezinte la termenul de vânzare, locul fixat și ora stabilită, având asupra lor acte de identitate și până la această dată să prezinte oferte de cumpărare”, se arată în anunțul executorului judecătoresc Dragoș Iovu, Și vila fostului patron al firmei de pază FGM este scoasă la vânzare.

Executorii reiau vânzarea unui apartament din cauza unui împrumut neachitat

Apartamentul este compus din 2 camere, cu o suprafață utilă de 38,91 metri pătrați, la care se adaugă și un balcon de 2,76 metri pătrați. Licitația este organizată de creditoarea Banca Transilvania SA, care are de recuperat o creanță de 43.150 franci elvețieni. Participanții trebuie să achite o cauțiune de 10 la sută din prețul de pornire a licitației. Imobilul este deținut de moștenitorii defunctei Lenida Tazloanu: Ana Carmen Vulpe, Virgil-Gabriel Tazloanu, Petrică-Irinel Tazloanu, Petronela Panorica-Negru. Executorii judecătorești vând și un apartament situat în comuna Valea Lupului, județul Iași, strada Aleea Păun, nr. 7, bloc C4. Imobilul este compus din 2 camere și are o suprafață utilă de 45,60 metri pătrați la acre se adaugă un balcon de 4,30 metri pătrați. Evaluatorii au stabilit un preț de pornire a licitației de 239.642 lei, aproape 48.000 euro. Evaluatorii au stabilit un preț de pornire a licitației de 239.642 lei, aproape 48.000 euro.

Pentru un apartament de 52,03 metri pătrați se cer 85.000 euro

Nu în ultimul rând, executorii judecătorești din Iași au reluat și licitația pentru valorificarea unui apartament situat în blocul T3A, sc. B, et. 3, de pe strada Străpungere Silvestru, în apropierea Pasajului Octav Băncilă. Apartamentul este compus din două camere cu o suprafață utilă de 52,03 mp la care se adaugă două balcoane cu o suprafață utilă de 8,86 mp. Imobilul este situat la etajul al treilea al blocului. Evaluatorii au stabilit un preț de pornire a licitației de 425.000 lei, adică 85.000 euro. Executorii vând un apartament din cartierul Mircea cel Bătrân doar dacă la procedură se vor prezenta ofertanți.

Comentarii
  • Hehehe, evaluatorii au stabilit mai scump în valdiulup.
    Hehehe, s-au gătat banii pentru imobiliare, banca va trece imobilele în scripte la prețul evaluatorilor. Și tot așa vreo 10 ani.

Adauga un comentariu