Economic Local

Executorii reiau vânzarea unui apartament din Nicolina! Un metru pătrat se vinde cu 1.500 euro

Publicat: 14 feb. 2020

Pe data de 5 martie, ora 11:00, executorii judecătorești reiau o licitație pentru valorificarea unor bunuri ce aparțin debitorilor Simona și Cristian Vechiu. La cererea creditoarei Banca Transilvania va fi scos la vânzare un apartament situat în strada Mașinii, nr.3, în cartierul Nicolina 1. Apartamentul cu o suprafață de 32,92 mp este compus din două camere. Evaluatorii au stabilit un preț de pornire de 232.500 lei, aproape 50.000 euro. La procedurile anterioare nu s-au prezentat ofertanți.

„Somăm pe toți cei care pretind vreun drept asupra imobilului urmărit să-l anunțe pe executorul judecătoresc înaintea datei stabilite pentru vânzare. Invităm pe toți cei care doresc să cumpere imobilul să se prezinte la termenul de vânzare, locul fixat și ora stabilit, având asupra lor actul de identitate și până la această dată să prezinte oferte de cumpărare”, se arată în anunțul publicat de către executorul judecătoresc Ciprian Sîrbu.

Procedura este organizată din cauza unui debit neachitat de aproape 90.000 lei.



loading...

Adauga un comentariu