Sanatate si frumusete

Exerciţii fizice de slăbit. Tonifiază musculatura și ard caloriile

Publicat: 14 sept. 2021

Dacă vrei să slăbeşti, trebuie să respecţi alimentaţia, dar şi să îţi ajuţi corpul, făcând câteva mişcări fizice. Unele persoane apelează şi la regimuri hipocalorce, precum este dieta daneză. Totuşi nu este indicat acest lucru, întrucât poate avea drept consecinţă efectul yo-yo. Mai degrabă foloseşte dieta cardiologilor. Este sănătoasă şi menită să aibă grijă inclusiv de sistemul tău cardiovascular. Iată, în acest material vei găsi câteva exerciţii fizice de slăbit.

Nu vorbim nici pe departe de o metodă minune, ci despre o tactică de a îţi stimula organismul şi de a-ţi pune sângele în mişcare. Cu cât sângele circulă mai mult, cu atât este oxigenat creierul, activitatea neuronală este întreţinută, iar grăsimea este arsă. Uite câteva exerciţii fizice de slăbit pe care le poţi face şi acasă, şi în concediu.

„Lovituri de fluture”


Cum procedezi:

  • Întinde-te pe covor. Ideal este să nu fie prea pufos. Apropie-ţi picioarele, apoi întinde-le în faţa ta.
  • Încordează muşchii, ridică picioarele şi mişcă-le în sus şi în jos.
  • Repetă mişcarea de 15 ori, pauză, repetă iar de 15 ori.

Beneficii:

  • este un exerciţiu cardio
  • arzi calorii
  • arzi grăsimea de pe abdomen

Abdomene

Cum procedezi:

  • Începe prin a te pune pe spate şi ridică-ţi picioarele la 90 de grade.
  • Ţine-ţi mâinile pe lângă corp.
  • Trage picioarele şi ridică şoldurile spre tavan în timp ce îţi duci genunchii spre piept.
  • Repetă de 15 ori, pauză, repetă iar de 15 ori.

Beneficii:

  • Activează muşchii abdominali
  • Îţi îmbunătăţeşte postura

Genuflexiuni cu lovituri frontale


Cum procedezi:

  • Începe cu picioarele apropiate.
  • Dă un pas înapoi pentru o fandare.
  • Întoarce-te la poziţia iniţială şi balansează piciorul în sus.
  • Întoarce-te la poziţia iniţială.
  • Repetă de 15 ori, pauză, repetă iar de 15 ori.

Beneficii:

  • Un exerciţiu foarte bun de cardio
  • Îţi îmbunătăţeşte flexibilitatea

„Întinderea alpinistului”


Cum procedezi:

  • Începe din poziţia de planşă.
  • Sprijină-te în mâini şi ridică-ţi corpul.
  • Corpul ar trebui să stea drept.
  • Îndoaie un genunchi şi adu-l aproape de piept, apoi întinde-l în spate.
  • Procedează la fel cu piciorul celălalt.

Beneficii:

  • Este un exerciţiu care îţi lucrează toţi muşchii.
  • Îţi îmbunătăţeşte mobilitatea
  • Arde caloriile

Bicicleta


Cum procedezi

  • Întinde-te pe spate şi du-ţi mâinile la ceafă.
  • Ridică-ţi picioarele şi îndoaie-le de la genunchi.
  • Apropie genunchiul drept de piept, ţinându-ţi genunchiul stâng departe.
  • Repetă de 15 ori pe fiecare parte, pauză, repetă.

Beneficii

  • Muşchii şoldului sunt mai fermi
  • Activează muşchii abdominali superiori
  • Tonifiază coapsele.

Sărituri peste bancă


Cum procedezi

  • Aşează mâinile pe o bancă sau un scaun
  • Apropie picioarele de partea dreaptă a băncii
  • Încordează spatele
  • Îndoaie genunchii şi sări peste bancă. Repede, sări înapoi
  •  Nu face pauză între sărituri
  • Repetă de 20 de ori, pauză, repetă.

Beneficii

  • Tonifiază picioarele
  • Arde calorii.




Adauga un comentariu