National

Experiența în politică își spune cuvântul. Florin Cîțu, replică demnă de manualele de istorie: „În fiecare an vine iarna!”

Publicat: 21 oct. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Experiența în politică își spune cuvântul. Florin Cîțu replică demnă de manualele de istorie În fiecare an vine iarna
Florin Cîțu

Florin Cîțu a făcut declarația mandatului, chiar în ziua în care a fost desemnat înlocuitorul său la Palatul Victoria. „În fiecare an vine iarna!”, a anunțat premierul, ironic, într-o ședință cu prefecții.

Într-o ședință desfășurată joi online, Florin Cîțu le-a cerut prefecților să mai lase deoparte politica și să se ocupe pregătirile pentru această iarnă cu contracte încheiate, materiale pentru deszăpezire și căldură pentru oameni.

”Aș vrea ca anul acesta să fie poate primul an în care iarna nu ne ia prin surprindere. Știm că vine iarna, suntem în luna octombrie, și în fiecare an vine iarna”, a declarat Cîțu.

Declarația, ironică, fără îndoială, aduce aminte de celebra expresie lansată de Traian Băsescu – Iarna nu-i ca vara!

La final de mandat, iată că Florin Cîțu e pe punctul să depășeasca recordul lingvistic al fostului președinte: În fiecare an vine iarna!

Ironia lui Cîțu amintește și de Jon Snow și celebra expresie „Winter is coming” din serial Game of Thrones. După Superman și Joker, poate vom avea parte de un nou remake cu Cîțu. Până atunci, nu uitați: În fiecare an vine iarna!

Florin Cîțu consideră că românii o duc bine pentru că avem creștere economică

Într-o intervenţie din Parlament, premierul demis, Florin Cîțu s-a lăudat cu faptul că Guvernul a adus în România o mare creștere economică.

”Anul acesta nu am fi stabilizat economia şi nu am fi avut venituri la buget peste aşteptări, tot ceea ce facem în această iarnă, cu compensarea facturilor şi amânarea lor, plafonarea preţurilor, toate acestea înseamnă costuri pe care le susţin de la buget. Dacă nu am fi avut bani în plus la buget, dacă nu am fi avut creştere economică, toate acestea s-ar fi văzut într-un deficit bugetar mai mare. Nu se văd acolo, înseamnă că avem mai mulţi bani de împărţit şi aceştia îi vor ajuta pe români acolo unde au nevoie. Acolo se ved această creştere economică peste aşteptări”, a spus Cîţu.

Întrebat cum se vede la el această bunăstare, Florin Cîţu a răspuns: ”Se vede la toţi românii, este important pentru români să se vadă”.

Nu ştim de unde a adus-o, dar importul se dovedeşte a fi de prost augur pentru că românii fac cu greu față valului de scumpiri ale alimentelor sau a facturilor.

Mugur Isărescu susţine că ne aşteaptă vremuri şi mai grele

Recent, Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu a avut o intervenţie în contextul în care inflaţia a ajuns la niveluri record. Acesta a anunţat faptul că vin vremuri grele şi că romanii vor plăti mult mai multe pentru aceleaşi produse pe care le vor cumpăra

Am punctat şi trimestrul III şi trimestru IV, sfârşit de trimestru ca să vedeţi că aceşti 5,6% nu este o noutate. Nu este o prognoză că preţurile vor creşte de acum înainte. Prognoza noastră este că prin eforturi, inclusiv în domeniul monetar, vom reuşi să ţinem preţurile undeva între 5 şi 5,5%. Mă refer la indicele preţurilor de consum. Deci creşterile din toamnă vor fi foarte mari. Pentru sfârşitul anului următor datorită faptului că dispare şi efectul de bază din în ianuarie cu electricitatea şi cel din vară cu gazele naturale prognoza noastră este indicele preţurilor de consum coboară la 3,4%”, a spus Mugur Isărescu.

Adauga un comentariu