News Flash:

Expertii europeni in cercetare s-au aflat ieri in Iasi

4 Aprilie 2004
1117 Vizualizari | 0 Comentarii
•Cercetarea romaneasca exceleaza la nivel individual, dar are de recuperat la nivel institutional, considera Gheorghe Popa, ministrul secretar de stat cu Cercetarea

Cercetarii romani, iar dintre acestia universitarii ieseni cu precadere, vor beneficia din perioada urmatoare de un mai mare sprijin din partea expertilor Comisiei Europene in privinta elaborarii proiectelor de cercetare si a identificarii oportunitatilor de finantare si a posibililor parteneri de cercetare. Ieri, Universitatea "Al. I. Cuza" a primit vizita unei serii de experti ai Centrului Comun de Cercetare al Comisiei Europene (Joint Research Centre - JRC), sositi in Romania cu ocazia manifestarii "Zilele informarii JRC in Romania", manifestare organizata Bucuresti si in Iasi in colaborare cu Ministerul Educatiei si Cercetarii (MEC). La manifestare au participat, pe langa o serie de reprezentanti ai universitatilor iesene si ai altor institutii de invatamant superior din Moldova, experti straini din JRC, printre care si Roland Schenkel, director in cadrul centrului, precum si prof. univ. dr. Gheorghe Popa, ministru secretar de stat cu Cercetarea in cadrul MEC si prorector al Universitatii "Al. I. Cuza". Din cate a precizat Roland Schenkel, intalnirea de la "Cuza" a avut scopul de a oferi comunitatii stiintifice din Romania, in speta celei din zona Moldovei, oportunitatea de a-si imbunatati colaborarea cu JRC in contextul Programului - Cadru 6 al Uniunii Europene pentru Cercetare si Dezvoltare, program care dispune de o finantare de 18 miliarde Euro pentru patru ani. De asemenea, manifestarea va da posibilitatea identificarii de noi modalitati prin care oamenii de stiinta romani sa poata juca un rol important In cadrul Spatiului European al Cercetarii, in contextul pregatirilor Romaniei pentru aderarea la Uniunea Europeana.
"Din punct de vedere individual, Romania are oameni foarte buni, o arata rezultatele obtinute de cercetatorii romani in strainatate. Ceea ce trebuie sa privim cu luciditate, ceea ce are nevoie de atentie si de sprijin este ceea ce se intampla la nivel institutional. La acest nivel, gradul de reusita al cercetarii romanesti nu este pe masura valorii cercetatorilor luati individual. Tocmai aici va interveni aceasta colaborare cu JRC", a afirmat prof. univ. dr. Gheorghe Popa.
(D.P.)
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1262 (s) | 22 queries | Mysql time :0.013345 (s)