Economic Local

Expiră termenul pentru depunerea dosarelor la APIA

Publicat: 13 dec. 2019
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Expiră termenul pentru depunerea dosarelor la APIA

Fermierii care vor să obțină banii oferiți în cadrul schemei de ajutor de stat „Sprijin pentru prima împădurire și crearea de suprafețe împădurite” trebuie să se grăbească cu depunerea documentelor. Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a anunțat beneficiarii acestui ajutor că pot solicita la plată lucrările de întreținere aferente anului unu și/sau doi, cu condiția realizării lucrărilor de întreținere pe parcursul anului de cerere și depunerii la APIA a rapoartelor de execuție aferente acestor lucrări până la data de 15 decembrie 2019.

Pe site-ul instituției sunt publicate formularul-tip de cerere de plată care se adresează beneficiarilor care au semnat angajamentul privind acordarea sprijinului financiar prin schema de ajutor de stat. În funcție de tipul plății solicitate, dosarul cererii de plată trebuie să cuprindă și documentele justificative privind efectuarea lucrărilor de înființare, împrejmuire și întreținere. Plata se va efectua după stabilirea eligibilității la plată a cererilor de plată depuse.

Adauga un comentariu