News Flash:

Exploatarea prin munca a minorilor a ajuns in atentia autoritatilor locale

12 Ianuarie 2006
1020 Vizualizari | 0 Comentarii
•Autoritatile locale au incheiat un contract de colaborare in vederea infiintarii si operationalizarii unei echipe intersectoriale locale (EIL) pentru a constientiza, preveni si combate traficul si exploatarea prin munca a copilului •"Pentru mamele depistate ca isi folosesc copiii pentru a practica cersetoria, Politia va intocmi dosar penal in conformitate cu prevederile legislative iar copiii vor fi plasati in regim de urgenta pana la gasirea celei mai bune masuri de protectie", a declarat Eliza Chirica, purtator de cuvant al DGASPC Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului (DGASPC) Iasi, impreuna cu Inspectoratul Judetean de Politie (IJP), Inspectoratul Teritorial De Munca (ITM), Inspectoratul Scolar Judetean (ISJ) si organizatiile non-guvernamentale Fundatia Holt, Fundatia Bethany, Asociatia Alternative Sociale si Organizatia Salvati Copiii au incheiat un contract de colaborare in vederea infiintarii si operationalizarii unei echipe intersectoriale locale (EIL). Obiectivul acesteia este de a constientiza, preveni si combate traficul si exploatarea prin munca a copilului. Eliza Chirica, purtator de cuvant al DGASPC, a afirmat ca respectiva colaborare se va finaliza la sfarsitul anului viitor. "Protocolul incheiat va dura pana la finalul anului 2007, institutiile semnatare elaborand un plan de actiune pentru combaterea celor mai grave forme de munca a copiilor si participand activ la eradicarea fenomenului si informarea publicului larg asupra consecintelor exploatarii prin munca si a traficului de copii", a declarat Eliza Chirica. EIL va fi coordonata de DGASPC, care va avea rolul de a informa persoanele cu atributii in asistenta sociala din judetul Iasi cu privire la consecintele angajarii premature a copiilor. "Obiectivele pe care EIL si le propune pana la finalizarea proiectului sunt: evaluarea fenomenului privind traficul si exploatarea copilului prin munca si cauzele specifice la nivelul judetului, protectia, reabilitarea si reintegrarea sociala a copiilor victime, dezvoltarea unui sistem de servicii cu scopul de a preveni traficul si exploatarea prin munca, in vederea sprijinirii copiilor care provin din familii cu risc, informarea si sensibilizarea populatiei cu privire la aceasta problema", a mai precizat Eliza Chirica. Activitatea EIL consta in organizarea unei echipe mixte de interventie in vederea identificarii, evaluarii si sprijinirii copilului gasit neinsotit sau exploatat prin munca. In cazul copiilor cu varste cuprinse intre 4 si 15 ani gasiti practicand cersetoria sau alte tipuri de munca, se va aplica plasamentul in regim de urgenta, pana la solutionarea situatiei. "Pentru mamele depistate ca isi folosesc copiii pentru a practica cersetoria si care nu sunt la prima abatere de acest gen, Politia va intocmi dosar penal in conformitate cu prevederile legislative iar copiii vor fi plasati in regim de urgenta pana la gasirea celei mai bune masuri de protectie. Copiii victime ale traficului intern sau extern vor fi plasati in Centrul de Tranzit pentru Copilul Traficat", a declarat Eliza Chirica. In acelasi timp, vor fi asigurate suportul, asistenta de urgenta psihologica, medicala, juridica pentru copilul traficat, precum si reintegrarea scolara si sociala a copilului victima fie a traficului de persoane, fie a exploatarii prin munca. De precizat ca in ultima perioada au fost identificate 15 cazuri de exploatarea minorilor prin munca. Diana LITе
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1518 (s) | 22 queries | Mysql time :0.031292 (s)