News Flash:

Exploatat de parinti

28 Iunie 2006
1670 Vizualizari | 0 Comentarii
•Desi are doar 6 ani, Ionut este trezit in fiecare zi de parinti cu noaptea in cap pentru a duce vaca la cireada •Ieri dimineata, copilul a fost grav accidentat si sansele de supravietuire sunt minime •Anul trecut, tot in timp ce ducea vaca la cireada, Ionut a fost victima unui accident rutier similar Un baietel de numai 6 ani se zbate intre viata si moarte, dupa ce a fost victima unui grav accident de circulatie. Ca in fiecare zi, Ionut Huhurezu, este trezit de parinti cu noaptea in cap pentru a duce vaca la cireada. Medicii sustin ca baietelul este aproape strivit si sunt putine sanse de supravietuire. Imediat dupa ce a fost transportat la Spitalul Sf. Maria, copilul a fost introdus in sala de operatie si a fost diagnosticat cu ruptura de ficat, ruptura de splina, pneumotorax (sange in plaman) si fractura de femur stang. In cursul diminetii de ieri, copilul mergea pe marginea Drumului European 583 in localitatea Bals, acesta fiind trimis de parinti cu vaca pe imas. Din cauza neatentiei, copilul a fost lovit puternic de o autoutilitara. La volanul utilitarei VW Transporter cu numar de inmatriculare IS 01 MPL se afla Ovidiu Pintilie, in varsta de 39 de ani. "Copilul se deplasa pe marginea Drumului European 85 si se ducea cu vaca la pascut. Acesta a traversa drumul fara sa se asigure, prin loc nepermis, si a fost accidentat de o autoutilitara care se deplasa regulamentar. Soferul a incercat sa evite accidentul si s-a rasturnat in santul de pe marginea drumului. Continuam cercetarile pentru a vedea cine se face vinovat de producerea acestui accident rutier grav", a declarat inspectorul principal Costel Mandru, purtator de cuvant la Politia Rutiera Iasi. Inca de la varsta de 5 ani, Ionut este trimis de parinti sa duca vaca la cireada. Anul trecut, copilul a mai avut un accident rutier tot in timp ce ducea vaca la cireada. Atunci a fost un accident rutier minor si copilul a suferit doar cateva leziuni minore. Conform celor declarate de medici, tatal copilului este consumator de alcool. "Parintii il trezesc in fiecare dimineata la ora 5.00 pentru a duce la vaca la cireada. Parerea noastra este ca un copil de 5 - 6 ani nu ar trebui sa faca o asemenea munca. Parintii sunt cei care ar trebui sa dea socoteala pentru ceea ce s-a intamplat. Nu poti sa faci responsabil un copil la aceasta varsta. Este ca si cum acest copil ar avea serviciu", a declarat dr. Lucian Cernahoschi, purtatorul de cuvant de la Spitalul Sf. Maria. Magda OLTEANU Cezar ELISEI
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1616 (s) | 24 queries | Mysql time :0.019399 (s)