News Flash:

Explozia din Chisinau, provocata de o grenada ofensiva

16 Octombrie 2009
2074 Vizualizari | 0 Comentarii
Explozia din Chisinau provocata de o grenada ofensiva
Explozia produsa miercuri seara in centrul Chisinaului a fost provocata de o grenada ofensiva de tip RG-42, potrivit datelor obtinute in urma cercetarilor efectuate la locul deflagratiei, a declarat seful centrului de presa al Ministerului moldovean al Afacerilor Interne, relateaza BASA-press. Cel putin 36 de persoane au necesitat ajutorul medicului dupa ce o grenada de tip RG-42 a explodat miercuri, in Piata Marii Adunari Nationale, in timpul manifestatiilor dedicate hramului orasului Chisinau. Ala Maleca, seful centrului de presa al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), a afirmat ca in urma deflagratiei au avut de suferit mai multi tineri aflati la concertul din centrul capitalei. Cel putin 12 persoane au fost internate in spital cu leziuni corporale usoare, o persoana a fost supusa unei interventii chirurgicale, iar ceilalti au fost lasati sa plece acasa, dupa acordarea primului ajutor medical. "La locul infractiunii s-a deplasat conducerea MAI, SIS (Serviciul de Informatii si Securitate) si a Procuraturii, grupa operativa a Comisariatului General de politie si echipa de genisti din cadrul MAI. Locul incidentului a fost izolat, fiind creata o zona de securitate. In urma examinarii la fata locului au fost depistate schije de la o grenada ofensiva de tip RG-42", a spus Meleca. Cazul este cercetat de o echipa speciala. Ofiterii de urmarire penala din cadrul MAI, al Procuraturii si SIS investigheaza pentru stabilirea circumstantelor si persoanelor implicate in savarsirea acestei crime. "Grenada a fost adusa in centrul capitalei de o persoana necunoscuta si a fost plasata in apropierea Arcului de Triumf", a adaugat Meleca. Ludmila Untura, medic coordonator al serviciului de urgenta din Chisinau, a precizat ca medicii de la urgenta au preluat din centrul capitalei 35 de tineri, dintre care cea mai mare parte aveau rani usoare. "Patru tineri au fost internati la Spitalul de Urgenta", insa viata lor nu este in pericol, a spus Untura. Cu ocazia Hramului Orasului Chisinau, in Piata Marii Adunari Nationale a avut loc miercuri un concert cu participarea mai multor vedete, printre care formatia "Bravo", din Rusia, Stefan Banica Jr. si Fly Project, din Romania.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1539 (s) | 22 queries | Mysql time :0.028568 (s)